Sfaturi utile pentru cei care pleacă în vacanţă. Atenţie, hoteluri prezentate într-o lumină mai bună decât este cazul

Vara este principalul sezon de vacanță pentru turiștii români, dar și cea mai solicitantă perioadă pentru agențiile de turism. Timpul foarte scurt și numărul mare de solicitări generează, de cele mai multe ori, lipsuri în comunicarea client – agenție, motiv pentru care tot vara este și sezonul în care au loc cele mai multe plângeri referitoare la vacanțe.
Roxana Gagiu
30 iun. 2016, 12:50
Sfaturi utile pentru cei care pleacă în vacanţă. Atenţie, hoteluri prezentate într-o lumină mai bună decât este cazul

Trenduri există în toate industriile, însă atunci când vine vorba despre vacanță, este riscant să urmezi doar „moda”. „Cele mai des întâlnite prejudecăți sunt cele legate de buget versus destinația aleasă. Turiștilor nu le vine să creadă atunci când le explicăm că un sejur în Mauritius sau Republica Dominicană poate fi la un preț similar cu o vacanță într-o destinație europeană sau în Turcia”, a declarat Alexandra Pârvu, Marketing Manager Eturia.

Deși prețul este de cele mai multe ori criteriul principal al turiștilor români, este recomandat să încercaţi să vedeţi dincolo de acesta sau să înțeleagă termenul de preț corect. Oricât ne-ar plăcea să credem că putem găsi vacanțe excepționale la prețuri mici, realitatea este că în final vom avea parte de experiența pentru care am plătit. Chiar dacă te bucuri de un preț mai mic în momentul achiziționării unei vacanțe, vei regreta probabil că ai ales o economie de câteva zeci de euro în detrimentul unui zbor mai scurt, a unui hotel mai bun sau a unor mese tradiționale. Încă de la început turistul trebuie sa întrebe agenția care este prețul final al vacanței pentru a evita adăugarea taxelor sau a altor costuri neprevăzute.

Calitatea și mai puțin cantitatea

Vacanța perfectă este cea în care ai parte de servicii de calitate, axate pe nevoile și dorințele tale și ale celor alături de care călătorești. Înainte de a-ți planifica vacanța, discută cu agentul de turism despre pasiunile tale și, eventual, despre cele ale familiei tale, iar aceștia te vor ajuta să identifici pachetele turistice care includ activitățile voastre preferate.

Căutați agențiile de turism care au testat destinația sau produsul turistic pe care îl vând

Sugestiile și recomandările pe care le primiți de la agenții de turism care au vizitat destinațiile pe care vi le recomandă sunt mult mai relevante decât informațiile pe care le găsiți pe internet. Căutați agențiile de turism care vă pot personaliza vacanța în funcție de profilul și dorințele dumneavoastră

Acordați o importanță deosebită hotelului

În cele mai multe destinații turistul are zeci de opțiuni de cazare prezentate pe diverse site-uri de vânzări online, însă multe dintre hoteluri sunt prezentate într-o lumină mai bună decât este cazul.

Astăzi este destul de simplu să îți faci o rezervare de bilet de avion online. Trebuie însă să știi că sunt câteva riscuri pe care ți le asumi. în cazul în care avionul întârzie sau se anulează zborul ai riscul de a pierde toți banii pentru serviciile plătite la destinație.

În momentul în care rezervi cu o agenție de turism aceasta se ocupă de toate aspectele, de la rerutarea pe altă companie aeriană, la preluarea riscului pentru anularea de servicii la sol. Poți face o economie rezervând singur, dar te poți trezi în situația de a pierde întreaga vacanță.

DailyBusiness
Prime de 1 Iunie pentru părinți. Companiile din România oferă bonusuri de până la 300 de lei
Spynews
Marilu Dobrescu povestește, în hohote de plâns, cu lux de amănunte, cum ar fi fost agresată fizic de fostul iubit, Iustin Petrescu: „A încercat să mă sufoce”
Bzi.ro
Cătălin Botezatu, mesaj dur după ce i-a fost criticată relația cu tânăra de 18 ani: „Voi plătiți bani grei ca să aveți așa ceva!”
Fanatik.ro
Cum se stabilește, de fapt, data de expirare a produselor. Puțini români știu când nu mai sunt bune pentru consum alimentele
Capital.ro
Călin Georgescu NU a putut face nimic. S-a risipit mai repede decât a apărut: Pe numele lui s-a construit...
Playtech.ro
Robert Lupu, ucigașul Teodorei, avea mari probleme cu legea. Atacatorul din Cosmopolis avea mai multe dosare penale pentru fapte grave
DailyBusiness
Nicușor Dan merge la Salina Praid. Vizită în mijlocul tensiunilor după inundații și evacuări
Adevarul
Scrisoare deschisă devastatoare către IPS Calinic: „Cum ați putut premia un monah penal, escroc, criminal, proxenet?”
wowbiz.ro
Filmul asasinării Teodorei de la „Insula iubirii”. Criminalul a împuşcat-o pe fostă concurentă în piept și burtă. Ce a făcut cu doar câteva ore înainte de crimă
Spynews
Ce va face Claudiu Gherguț, câștigătorul Chefi la cuțite, sezonul 15, cu marele premiu, în valoare de 30.000 de euro. Cât va mai rămâne în România
Spynews
Pe ce dă Bursucu cei mai mulți bani. Fostul prezentator a spus adevărul cu subiect și predicat
Evz.ro
Cum închiriezi o mașină în străinătate. Trucuri pentru a-ți ușura viața
Ego.ro
Cine este și cum arată singura soră a lui Klaus Iohannis. Acum s-a aflat! FOTO
Prosport.ro
FOTO. Milionarul a uitat-o definitiv pe Mădălina Ghenea pentru o altă actriță
kanald.ro
Două persoane au murit după ce un avion s-a prăbușit în Germania!
Cancan.ro
Teodora Marcu își cunoștea călăul de când avea 14 ani. Ce au făcut părinții tinerei când au aflat că fiica lor avea o relație cu Robert Lupu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Actorul erou s-a stins. Toți cei care l-au iubit sunt în doliu. Filmele sale erau așteptate cu nerăbdare
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Marcela a făcut 8528 de euro în prima lună cu noul ei job, dar a fost pusă la zid: „Ești un exemplu rău pentru copii”
stirilekanald.ro
"A continuat să o urmărească, a zis că vine și o taie pe burtă" Teodora și soțul ei ar fi fost amenințați de Robert Wolf. Au făcut plângeri la poliție, dar totul pare să fi fost în zadar
Moșii de vară 2025. Ce NU trebuie să faci de Sâmbăta Morților și ce se dă de pomană
MediaFlux
Puteți rămâne lefteri când trimiteți bani. Atenție ce tranzacții faceți
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Planta din care se face unul dintre cele mai prețioase uleiuri din lume – Marele Mir. Rezistă numai o zi