SGR, față în față cu sistemele de garanție-returnare europene. Cum funcționează la câteva luni de la implementare

În momentul de față, românii returnează, în fiecare zi, o cantitate de ambalaje SGR egală cu cea pe care o consumă irlandezii, adică 5 milioane de ambalaje SGR. Cum funcționează la câteva luni de la implementare. Mai jos ai toate detaliile.
Filip Stan
30 apr. 2024, 12:33
SGR, față în față cu sistemele de garanție-returnare europene. Cum funcționează la câteva luni de la implementare

În momentul de față, românii returnează, în fiecare zi, o cantitate de ambalaje SGR egală cu cea pe care o consumă irlandezii, adică 5 milioane de ambalaje SGR. Mai jos ai toate detaliile.

Citește și Cum păcălesc românii sistemul de Garanție-Returnare (SGR) ca să facă bani! Metoda prin care aparatul eliberează vouchere pe sticle din afara programului

Similarități, diferențe și provocări (Irlanda și Slovacia vs. România):

• În acest moment, românii returnează, zilnic, o cantitate de ambalaje SGR egală cu cea pe care o consumă irlandezii (5 milioane de ambalaje SGR);

• În primele două luni de implementare sistemul de garanție-returnare din Irlanda a colectat 21 de milioane de ambalaje.

• Piața ambalajelor acoperite de sistemul de garanție-returnare din Irlanda (PET și doze) este estimată la 1,9 miliarde de unități, anual. De 3,5 ori mai mică decât cea din România, care include și ambalaje de sticlă.

• Slovacia, care a implementat un sistem de garanție-returnare în ianuarie 2022, a ajuns la o rată de colectare prin sistemul de garanție-returnare de 71% după primul an, depășind ținta stabilită la nivel național, de 60%.

• În al doilea an de funcționare, Slovacia și-a depășit din nou obiectivul, ajungând la o rată de colectare de 92%, comparativ cu 80%, cât era stabilită ținta.

• În doar doi ani de funcționare, sistemul slovac de garanție-returnare a reușit depășirea obiectivelor europene de colectare pentru următorii șase ani (77% până în 2025, 90% până în 2029).

• Implementarea sistemului de garanție-returnare în alte țări nu a fost lipsită de provocări. Analizând experiența altor țări, în primele luni de funcționare Sistemul Garanție – Returnare nu a fost perfect, ci perfectibil.

• Experiența altor state care au implementat un astfel de mecanism ne arată rezultate similare în primele luni de funcționare și aceeași evoluție graduală a programului. Însă toate statele care au adoptat mecanismul garanție-returnare au ajuns la o rată de colectare de 80-90% după 2-3 ani de funcționare a sistemului.

În România, Sistemul de Garanție-Returnare funcționează de 5 luni de zile (decembrie 2023 – aprilie 2024). Perioadă în care s-au pus pe piață aproximativ 1,5 miliarde de ambalaje SGR și au fost returnate aproximativ 250 de milioane de ambalaje (150 de milioane de ambalaje SGR – estimat pentru luna aprilie 2024). Ceea ce înseamnă, pentru România, o rată de colectare de aproape 16%, după 5 luni de funcționare a SGR.

O delegație a Asociației Sistemelor de Garanție-Returnare din Europa (DRS – The Association of Deposit and Return Systems) a organizat o vizită de lucru în România, la finalul lunii aprilie, gazdă a acestui eveniment fiind administratorul SGR din România, compania RetuRO.

Reprezentanți din țări precum Danemarca, Letonia, Țările de Jos, Austria, Ungaria, Malta, Irlanda și Slovacia au făcut schimb de experiență, au discutat bune practici și au prezentat strategii de implementare pentru a aduce îmbunătățiri sistemelor de garanție-returnare la nivel european.

Cu toate că specificul național le conferă o anumită unicitate, toate sistemele de garanție și returnare au întâmpinat provocări în etapa inițială a implementării.

Irlanda a lansat sistemul de garanție-returnare (DRS) la începutul lunii februarie, anul acesta.

Sistemul irlandez include doar ambalajele de plastic și dozele de aluminiu, pentru care consumatorii plătesc o garanție de 15 eurocenți (0,75 lei) pentru recipientele între 150 ml și 500 ml și 25 eurocenți (1,25 lei) pentru recipientele între 500 ml și 3 litri.

În prima lună de funcționare, irlandezii au returnat două milioane de ambalaje, dar după cea de-a doua lună au ajuns la 21 de milioane de ambalaje.

La boom-ul din luna martie a contribuit și sărbătoarea națională de St. Patrick, când s-au returnat 2,2 milioane de ambalaje într-un singur week-end.

Dar și perioada de tranziție, care a fost de doar 6 săptămâni pentru producători (până pe 15 martie 2024) și de 4 luni pentru retaileri (epuizarea stocurilor până la 31 mai 2024).

Practic, de la 1 iunie 2024, pe piața din Irlanda vor exista doar ambalaje cu garanție. În România, perioada de epuizare a stocurilor de produse în ambalaje SGR din magazine se poate prelungi de la 7 luni (30 iunie 2024, cât este în prezent) până la 13 luni (31 decembrie 2024 – proiect de HG în dezbatere).

„O perioadă de tranziție lungă crește riscul de fraudă. Este motivul pentru care în Irlanda am luat decizia de a avea aceste perioade scurte de tranziție pentru producători și de epuizare a stocurilor pentru retaileri. Aproximativ 80% dintre producătorii irlandezi folosesc coduri de bare internaționale. Re-turn (administratorul DRS Irlanda) le-a cerut producătorilor să treacă la coduri de bare naționale pentru Irlanda, lucru pe care majoritatea l-au făcut.

Totuși, aproximativ 10% au declarat că doresc să continue să utilizeze coduri de bare internaționale, ceea ce prezintă un risc de fraudă pentru produsele care vin din Irlanda de Nord, care nu face parte din sistemul de garanție-returnare. Re-turn a decis să perceapă o taxă producătorilor „pentru a reduce impactul fraudei”, pe perioada în care se epuizează stocurile vechi în timpul perioadei de tranziție”, a declarat Ciaran Foley, CEO al Re-turn, compania care administrează DRS Irlanda.

Cu ce provocări s-a confruntat sistemul de garanție-returnare

În Irlanda, magazinele cu suprafață de vânzare sub 250 de metri pătrați pot face excepție de la organizarea punctelor de returnare. Dar peste 90% dintre comercianți, chiar și multe magazine mici, s-au înscris deja în sistem și primesc ambalaje returnate de la consumatori.

Operatorii HoReCa pot opta să nu participe la sistem, deoarece majoritatea ambalajelor sunt achiziționate pentru consum în incinta localului. Au existat, însă, reclamații că unii operatori HoReCa (restaurante, pub-uri, hoteluri) percep clienților garanția pe ambalaje, dar nu le dau și ambalajul pentru a-l putea returna și recupera, apoi, garanția plătită.

În cele 3 luni de funcționare sistemul de garanție-returnare irlandez s-a confruntat cu mai multe provocări: consumatori care întâmpinau dificultăți în utilizarea automatelor pentru returnarea ambalajelor, RVM-uri care nu funcționau sau erau pline, nu printau vouchere din lipsă de hârtie, automate inaccesibile persoanelor în scaune rulante, drumurile lungi până la automate sau lipsa lor din zonele rurale.

Cu toate acestea, mulți irlanezi văd avantajele sistemului ca fiind mai importante decât dezavantajele.

În prezent, există peste 2.200 de RVM-uri în Irlanda și peste 150 de puncte de returnare manuală, în aproximativ 1400 de locații de returnare.

Slovacia a introdus un sistem de garanție-returnare (DRS) începând cu 1 ianuarie 2022 pentru ambalaje PET și doze metalice.

Încă din primul an, ținta de 60% a fost depășită, Slovacia ajungând la un procent de colectare a a ambalajelor DRS de 71%. În al doilea an de funcționare, sistemul de garanție-returnare atinge o rată de colectare de 92%, comparativ cu o țintă stabilită la 80%.

Practic, în doar doi ani, sistemul DRS slovac a depășit obiectivele europene de colectare pentru următorii șase ani, dar și îmbunătățirea calității colectării separate a deșeurilor. 70% din plasticul recuperat a fost utilizat pentru fabricarea de noi ambalaje.

„Implementarea rapidă a adus o serie de provocări. În primul rând, retailerii au fost obligați să achiziționeze mașini automate de returnare (RVM-uri), să le instaleze în magazine și să le pregătească pentru utilizare. În al doilea rând, angajații au trebuit să fie instruiți în utilizarea și întreținerea RVM-urilor, precum și în schimbarea accesoriilor de colectare, fapt ce nu a fost întotdeauna primit cu entuziasm.

În plus, a fost necesară modificarea comportamentului consumatorilor privind returnarea ambalajelor. În Slovacia, majoritatea oamenilor făceau cumpărături vinerea și returnau ambalajele în același timp, ceea ce conducea la aglomerație la automate și la presiune suplimentară asupra retailerilor și a angajaților. Am recomandat oamenilor să își fragmenteze programul de returnare și observăm, acum, în statisticile noastre, că aceștia și-au modificat comportamentul și nu mai utilizează automatele doar în anumite zile sau intervale orare.

Logistica, extrem de complexă, a fost, de asemenea, o provocare. Trebuie să fim pregătiți în permanență, deoarece comercianții nu dispun întotdeauna de spațiu suficient pentru a stoca ambalajele. Prin urmare, eficiența în colectarea ambalajelor este esențială. Cu cât sunt mai mulțumiți comercianții, cu atât sunt mai dispuși să sprijine DRS-ul”, a declarat Marian Ac CEO al SPRÁVCA ZÁLOHOVÉHO SYSTÉMU – administrator al DRS Slovacia.

În Slovacia sunt 3300 de puncte de returnare a ambalajelor, dintre acestea, 2400 sunt RVM-uri, iar aproximativ 900 de puncte returnare fac colectare manuală. Micii comercianți dispun de scanere manuale pentru ambalajele DRS. După ce sunt colectate de la punctele de returnare, ambalajele sunt transportate la 5 depozite intermediare, distribuite regional, unde sunt compactate pentru transport și procesare. În Slovacia există un singur centru de numărare și sortare a ambalajelor DRS.

În România, sunt 4 centre regionale RetuRO, în prezent: la Bonțida (jud. Cluj), Giarmata (jud. Timiș), Brașov și Otopeni (Ilfov), care va fi inaugurat la mijlocul lunii mai.

În următoarele 3 luni vor fi deschise alte centre RetuRO la Bacău, Ploiești și Dolj. Capacitatea de procesare a ambalajelor SGR din România este, în acest moment, de peste 2,6 miliarde de ambalaje (incluzând și centrul din Otopeni).

În Slovacia, aproximativ 1,16 miliarde de sticle de PET și doze de metal sunt plasate pe piață, anual. România are un potențial de aproximativ de șase ori mai mare (7 miliarde de ambalaje).

Analizând și experiența altor țări, în primele luni de funcționare Sistemul Garanție – Returnare nu a fost perfect, ci perfectibil, durând, în medie, 10-12 luni până când sistemul se maturizează și funcționează la parametri optimi.

De asemenea, sistemele din alte state care au implementat un astfel de mecanism au înregistrat rezultate similare în primele luni de funcționare și aceeași evoluție graduală a programului ca și România, unde există o creștere exponențială de la lună la lună.

În decembrie 2023, au fost colectate 31.000 de ambalaje, în ianuarie, 2,2 milioane, în februarie am ajuns la peste 20 de milioane, iar în luna martie la aproximativ 80 de milioane de ambalaje SGR returnate de către consumatori.

Citește și Trei luni de la lansarea Sistemului de Garanție-Returnare în România. Impact. Provocări. Rezultate

În aprilie, cantitatea estimată de ambalaje SGR returnate de consumatori este de aproximativ 150 de milioane.
Însă, un lucru este cert. Toate statele care au adoptat mecanismul garanție-returnare au ajuns la o rată de colectare de 80-90% după 2-3 ani de funcționare a sistemului.

DailyBusiness
Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Marcel Ciolacu. Cum arată noul Guvern al României
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Andreea Esca a întors toate privirile, cu o rochie cu un decolteu îndrăzneț! A prezentat o gală caritabilă – FOTO
Fanatik.ro
Ingredientul pe care să-l pui în salata de boeuf dacă vrei să nu-ți pice greu. Îi va da și un gust mai bun
Capital.ro
Demisie! Cutremur în România în cursa prezidențială: Mi-a fost bine acești 10 ani
Playtech.ro
Când vine Moș Crăciun în 2024? Seara în care se pun darurile sub brad
DailyBusiness
Un nou concediu pentru această categorie de români. Ce condiții trebuie să îndeplinească
Adevarul
NATO ar învinge Rusia în câteva luni, dar ar plăti un preț mare. Care sunt riscurile
wowbiz.ro
Raluca Pastramă, însărcinată după divorțul de Ibrahim Ibru?! „Emoții multe, de toate felurile”
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
Taxele și impozitele, în 2025. Veste mare pentru milioane de români
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
Le-ai văzut? Ele sunt cele două surori de 13 și 15 ani din Mehedinți care au dispărut de acasă în prag de sărbători! Familia le caută cu disperare
Cancan.ro
Când a descoperit Mircea Diaconu că suferă de cancer. A ținut totul... Fiica lui rupe tăcerea
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Călin Georgescu aruncă bomba. Complotul a fost pregătit: „Am devenit un...”
StirileBZI
Curtea Constituțională a decis impozitarea pensiilor cu 10%!
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
Alex a pierit în cumplitul accident din Gorj, la doar 26 de ani. Tânărul conducea chiar dacă avea permisul suspendat
substantial.ro
Rusia extinde influența globală prin proiecte nucleare în străinătate
MediaFlux
MAJORARE de PENSIE, după SĂRBĂTORI. Lista CREȘTERILOR de venituri, din IANUARIEI
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Orașul în care ninge toată săptămâna. Crăciun cu ciclon!