Show lasciv în fața unor copii, pe banii Primăriei. La Alexandria, două dansatoare îmbrăcate sumar s-au dezlănțuit duminică pe o scenă în aer liber, la un spectacol dedicat Floriilor. La dansul lasciv au asistat în public și copii.
Dansul a fost filmat și postat pe o rețea socială. Aici s-a viralizat, stârnind un val de critici din partea părinților unor copii la adresa primarului.
„Dansul purificării sufletului la Alexandria, într-un spectacol plătit de Primărie, în duminică Floriilor”. „Foarte educativ pentru copiii care se aflau în public. Rușine organizatorilor!” au fost câteva dintre comentarii.
Pe lângă spectacol, la “Târgul de Florii” au mai fost ateliere culinare și de dezvoltare personală, un târg caritabil, precum și spectacole pentru copii.