Şi Francois Hollande ne pune beţe-n roate: României îi va fi REFUZATĂ aderarea la Schengen

Francois Hollande, preşedintele Franţei, şi-a asumat poziţia ministrului Valls cu privire la romi, iar o consecinţă directă a acestei direcţii ferme este că României îi va fi refuzată intrarea în Spaţiul Schengen la 1 ianuarie din cauza neîndeplinirii condiţiilor, potrivit unei surse de la Élysée citate miercuri de Europe1.fr.
Romania TV
26 sept. 2013, 07:23
Şi Francois Hollande ne pune beţe-n roate: României îi va fi REFUZATĂ aderarea la Schengen

Potrivit site-ului postului radio, un colaborator apropiat al preşedintelui francez, căruia nu-i precizează identitatea, a declarat că României îi va fi refuzată aderarea la Schengen pe 1 ianuarie, deoarece condiţiile nu vor fi îndeplinite, fără să ofere alte precizări.

Europe1 citează pe site declaraţia „majoritatea romilor cu vocaţia de a fi escortaţi în ţara de origine” şi i-o atribuie lui François Hollande, comentând că „seamănă afrimaţiei de marţi a lui Manuel Valls” şi notând că nu există aproape nicio diferenţă de poziţie între şeful statului francez şi ministrul său de Interne asupra acestui subiect spions, potrivit Mediafax.

„Doar o minoritate caută să se integreze”, a mai fi declarat preşedintele francez într-un cerc restrâns, după ce Valls a declanşat polemica cu privire la romi, scrie postul.

Însă poziţia merge dincolo de romi, continuă Europe1, adăugând că în opinia preşedintelui este vorba, înainte de orice, de a ţine cont de dificultăţile cu care se confruntă aleşii. „Le înţeleg”, a spus el, amintând în trecere că există zone fragile ca Seine Saint-Denis sau Grand Lyon, care găzduiesc cele mai importante populaţii de romi.

Este o poziţie care trece dincolo de romi şi pe care François Hollande şi-o asumă, scrie Europe1, adăugând că acesta apreciază că problema care trebuie pusă „este să se afle dacă Franţa are vocaţia să îi primească pe toţi cei care sunt cei mai vulnerabili”. Un ecou la afirmaţia lui Michel Rocard, din 1990, „Franţa nu poate primi toată mizeria lumii”, comentează postul.

DailyBusiness
Ficatul gras, pericolul tăcut. Cum să îți cureți ficatul și să îți redobândești sănătatea cu ceaiuri
Spynews
Ce este Gold Card, viza lansată de Donald Trump. De când va fi disponibil și cât costă cardul de aur
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Ce se află sub Moscova. Megastructura care poate fi utilizată în caz de război sau conflict armat în capitala Rusiei
Capital.ro
Răsturnare totală de situație în dosarul Cioacă-Elodia. S-a aflat tot. Avocata a făcut marele anunț
Playtech.ro
Condimentul care te scapă de şoarecii din grădină. Micile rozătoare nu suportă mirosul
DailyBusiness
Vești proaste pentru o categorie de români. Crește vârsta de pensionare
Adevarul
Povestea Doamnei Stanca, marea iubire a domnitorului Mihai Viteazul. Cât timp au fost căsătoriți
wowbiz.ro
Ea este Anne, tânăra care a murit după ce a mâncat un sendviș la Roma! Nimeni nu se gândea că o simplă ieșire la restaurant i-ar putea aduce sfârșitul tinerei de 21 de ani
Spynews
Imagini savuroase cu Serghei Mizil în tinerețe! Cum arăta concurentul de la Asia Express la prima nuntă | FOTO
Spynews
Șacalul și-a recunoscut crimele, după un an de negare! Răsturnare incredibilă de situație în dubla tragedie din Constanța
Evz.ro
Rețeta prăjiturii cu bulion și gem, o surpriză dulce
Ego.ro
Andreea Bălan și Loredana au dat lovitura! Nici Bogdan de la Ploiești nu se lasă mai prejos! EXCLUSIV
Prosport.ro
FOTO. Cum arată arbitra la care s-au dat fotbaliștii pe teren: „Unii mi-au scris pe Instagram”
kanald.ro
Preț carburanți luni, 7 aprilie 2025: Ce se întâmplă cu prețul la benzină și motorină la început de săptămână
Cancan.ro
Cum arată soțiile lui Bobiță, Giani, Dorel și Celentano din Las Fierbinți? Ce familii frumoase au actorii
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Reguli noi pentru șoferii cu permis categoria B. N-au drept de circulație. Trebuie să aștepte 2 ani
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
stirilekanald.ro
„Te vei trezi fără inimă”: Cum a semănat Jack Spintecătorul teroare în București
Ce se întâmplă dacă nu faci succesiunea? Se achită impozit din bunurile imobile
MediaFlux
Rusia şi SUA vor avea o nouă rundă de negocieri săptămâna aceasta. Trimisul lui Putin: „Se observă începutul unui dialog respectuos”
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine sunt chinezii care au venit lângă Hagi la Farul Constanța