Vasile Balint, cunoscut sub numele de Sile Cămătaru, vrea să stea mai puţin după gratii. El le cere judecătorilor să constate că a executat deja mai mult de jumătate din pedeapsa de 13 ani de închisoare pe care a primit-o şi să contopească pedepsele.
De asemenea, Sile Cămătaru le-a cere magistraţilor să-i scadă din pedeapsă şi perioada în care a stat în arest preventiv în Germania.
Sile Cămătaru a fost condamnat, pe 11 mai, la 13 ani de închisoare cu executare într-un dosar în care a fost judecat alături de fratele lui, Ioan Balint, alias Nuţu cămătaru, de rude şi de apropiaţi, pentru fapte cu violenţă, proxenetism, cămătărie şi trafic de persoane
Poliţiştii nu l-au găsit la domiciliu pentru a pune în aplicare mandatul de executare a pedepsei, astfel că Sile Cămătaru a fost dat în urmărire internaţională, fiind prins în Germania, de poliţiştii locali şi ulterior repatriat.
Potrivit deciziei instanţei supreme, din pedeapsa lui Sile Cămătaru va fi dedusă o perioadă de aproximativ şapte ani şi jumătate, astfel că acesta ar mai avea de executat aproximativ cinci ani şi jumătate de detenţie.