„Silicon Valley” la Cluj: CJ caută teren de 300 de hectare pentru investiţia de 300 milioane de euro

Reprezentanţii Consiliului Judeţean Cluj caută un teren cu o suprafaţă de 300 de hectare pentru construirea unui orăşel de genul "Silicon Valley", care să reunească firme de IT şi locuinţe pentru specialişti, investiţie estimată la 300 de milioane de euro.
Romania TV
15 feb. 2013, 17:03

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, a declarat, vineri, că rolul instituţiei este de a identifica terenul şi de a aduce facilităţile la intrarea în zona respectivă, iar Guvernul va trebui să aducă o firmă „ancoră”, „una foarte mare, din străinătate, care activează în domeniul IT”.

„Producţia IT este, la Cluj, pe primul loc în ţară. Clujul a fost desemnat pol naţional de creştere în domeniul cercetării-dezvoltării şi comerţului IT, iar programul guvernamental care se referă la acest lucru prevede un orăşel de genul «Silicon Valley», cu spaţii pentru firmele de IT şi locuinţe pentru cei ce vor lucra în această industrie, dar şi dezvoltarea unui pavilion expoziţional. Programul va fi derulat cu susţinere guvernamentală din partea Guvernului României şi din partea SUA şi este în valoare de 300 de milioane de euro. Rolul Consiliului Judeţean Cluj este de a identifica o zonă, de a aduce facilităţile la intrarea în această zonă. Căutăm în această perioadă un teren de circa 300 de hectare, în afara municipiului Cluj-Napoca, pentru această investiţie. Restul depinde de Guvern, care să aducă o firmă «ancoră», adică una foarte mare, din străinătate, care activează în domeniul IT”, a spus Uioreanu.

El a adăugat că în cadrul acestui „orăşel” ar putea să locuiască şi să îşi desfăşoare activitatea, într-un termen de 20 de ani, circa 20.000 de specialişti în IT.

Lucian Isar, fostul ministru delegat pentru mediul de afaceri, declara, în iunie 2012, că la Cluj ar putea fi înfiinţat un orăşel de tipul Silicon Valley din SUA, „o aglomerare de afaceri” în IT în care să fie atrase mari companii internaţionale în domeniu.

DailyBusiness
Amendă uriașă în 2025 pentru cei fără talon auto. Lista actelor obligatorii
Spynews
Alina Petre a divorțat oficial de Bogdan Vasiliu! Ce s-a întâmplat când s-au întâlnit față în față, la tribunal
Bzi.ro
Minerva, mesaje din lumea de dincolo! Ce i-a cerut Gabrielei Lucuțar să-i pună în sicriu
Fanatik.ro
Candidatura lui Călin Georgescu, respinsă de BEC. Prima reacția a acestuia: „România e sub tiranie”. Motivarea deciziei BEC. Update
Capital.ro
Decizia CCR pentru Călin Georgescu. BEC nu putea să ignore. Nu mai este nimic de făcut!
Playtech.ro
Cu ce să stropești magnolia la începutul lunii martie ca să înflorească spectaculos. Soluția simplă folosită de horticultori
DailyBusiness
Salata de ciuperci cu mărar și usturoi. Rețeta te va cuceri de la prima îmbucătură!
Adevarul
Un intelectual român critică dur mesajul unui controversat politician italian, susținător al lui Georgescu: „Informează-te sau nu mai minți!”
wowbiz.ro
Familia Regală, în doliu! Anunțul morții a fost făcut în urmă cu puțin timp. A luptat până în ultimul moment cu boala, dar în zadar ...
Spynews
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din viață la 66 de ani 
Spynews
Colțul de rai din Tunisia în care trebuie neapărat să ajungi! Ce obicetive turistice găsești acolo
Evz.ro
Vești foarte proaste pentru chiriași. Tendință îngrijorătoare pe piața imobiliară
Ego.ro
Verdict în cel mai mare PROCES cu SCANDAL din lumea mondenă! Declarațiile EXCLUSIVE ale învinsei
Prosport.ro
Imagini spectaculoase cu controversata Laura Vicol. Unde a apărut „Regina Nordis”
kanald.ro
Doliu în sportul românesc! O multiplă campioană mondială și europeană la tenis de masă s-a stins din viață
Cancan.ro
Alertă în showbiz! Ea e femeia căutată de Anca Serea! Ce i-a făcut soției lui Adrian Sînă, la o petrecere
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu va fi înlocuit. Cine va candida dacă CCR îi va invalida candidatura
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Ea era cea mai frumoasă din lume, el un milionar blestemat: „A apărut bărbatul vieții mele”
stirilekanald.ro
Crimă cumplită într-o familie de polițiști! Bărbatul și-ar fi ucis soția, după care și-ar fi luat viața
Ora de vară 2025! Când dăm ceasurile înainte în acest an
MediaFlux
Prima apariție a lui Călin Georgescu după ce BEC i-a respins candidatura. Videoclip alături de George Simion și Anamaria Gavrilă VIDEO
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
S-a vândut Hotelul Palace din Constanța! Cine sunt noii proprietari