„Mi-ar plăcea să vină un frate sau o surioară pentru Ana”, a declarat Simona Gherghe, potrivit spynews.ro. Totuși, convinsă de faptul că graba strică treaba, vedeta este precaută: „Acum aşteptăm să ne mai revenim puţin. Nu mai sunt foarte tânără pentru asta. Organismul are şi el un ciclu şi are nevoie de refacere. O să vedem. Dacă e să se întâmple, copilul o să fie binevenit”.
Citeşte şi Simona Gherghe a făcut anunţul în direct
Simona Gherghe a devenit pentru prima oară mamă la 23 mai. Fiica ei a primit numele Ana Georgia. Tatăl copilului este Răzvan Săndulescu, un consultat politic, cu care vedeta are o relaţie de mai mulţi ani şi cu care s-a căsătorit aprilie 2017.
„A venit pe lume Ana Georgia. E mică, frumoasă şi delicată. Şi mai important este sănătoasă. Are 2,3 kg , 48 de cm. A fost foarte vocală. Eu sunt ok, sunt la Terapie Intensivă. A fost totul perfect. S-a grăbit Ana a noastră”, a declarat Simona Gherghe, în ziua în care a născut.