Părinţii care au declanşat un scandal monstru zilele trecute în spitalul Marie Curie au fost invitaţi în platoul emisiunii „Acces direct”, unde au reuşit s-o scandalizeze pe Simona Gherghe. După ce au văzut mai multe imagini surprinse de camerele de luat supraveghere din spital, în care cei doi se băteau, bărbatul a recunoscut că îşi mai bate soţia.
„Ce, e soţia mea! Mă bate, o bat! Dacă-ţi baţi nevasta, îţi baţi norocul. I-am dat o palmă pentru că m-a jignit”, a spus bărbatul cu nonşalanţă.
Revoltată peste măsură, Simona Gherghe l-a ameninţat că-l dă afară din emisiune: „Vă dau afară! Nici măcar în glumă nu vreau să aud asta. Credeţi că o palmă nu e bătaie? Dvs. nu găsiţi un bărbat ca să băteţi parte în parte? Şi dvs. v-aţi bătut norocul?”
Soţia bărbatului a confirmat faptul că a fost agresată de soţ de mai multe ori şi a povestit că acesta este al doilea ei soţ.
„Am avut o căsnicie de 19 ani, m-am despărţit şi l-am luat pe el. Cu persoana respectivă stăteam pentru că mi-era mai mult ca un părinte. Eu mi-am crescut singură copilul. M-a bătut. M-a păcălit să-l iau”, a spus femeia.