Simona Gherghe a intrat în direct la emisiunea pe care acum o prezintă Mirela Boureanu Vaida, la doar câteva ore de când a născut. Vedeta a mărturisit că nu se aștepta să nască atât de devreme.
Simona Gherghe A NĂSCUT. Cum o cheamă pe FETIŢĂ
„Ana e foarte bine. Deși e micuță, e bătăioasă. A țipat din prima clipă. Nici nu apucase doamna doctor să o scoată din burtă, că a tras un țipăt și mi-am dat seama că este o luptătoare. S-a grăbit și ne-a cam luat prin surprindere. Noi ne-am dus la maternitate pentru niște analize, dar e drept că de pe la cinci-șase dimineața am avut niște contracții mai puternice care nu se mai opreau, iar doamna doctor a luat decizia să intrăm în sala de operație.
Totul a decurs incredibil de ușor în sala de operații, într-o oră s-a terminat totul, atmosferă relaxată, oamenii glumeau, am avut muzică și nici nu am simțit. Fetița are 2.300 de grame și 48 de centimetri, e sănătoasă, viguroasă. Georgia este în formă. Eu eram în 36 de săptămâni. Am mers la spital cu gentuța și ochelarii de soare.
Răzvan a fost foarte curajos, m-a ținut de mână și a stat cu mine toată operația. Simt că am renăscut, că nimic din ce am trăit până acum nu se compară cu ziua asta, cu emoția pe care o simt de fiecare dată când mă uit la ea, când o țin în brațe. E cea mai mare minune. N-am apucat să anunțăm pe nimeni înainte, s-a întâmplat totul foarte repede. Am sunat la părinții noștri după ce am născut-o. Sunt foarte fericiți, mâine vin să o vadă”, a povestit Simona Gherghe.