Thierry Van Cleemput a lucrat până acum două zile cu tenismenul belgian David Goffin.
„Apreciat atât pentru cunoştinţele sale tactice şi tehnice, cât şi pentru succesul cu Goffin, el şi-a făcut un nume în culise şi a primit propuneri pentru a antrena din partea câtorva rachete mari. Numele circulă, cum ar fi cel al Simonei Halep. Nu există nicio confirmare, în acest moment, dar belgianul a apărut la terenul unde se antrena, luni, Halep, înaintea întâlnirii cu Serena Williams. O întâmplare, înaintea unui meci de o asemenea importanţă? Probabil că nu„, a scris La Derniere Heure.
De asemenea, şi alte ziare belgiene au relatat despre posibilitatea unei colaborări între Halep şi Van Cleemput.
Simona Halep a încheiat la sfârşitul anului trecut colaborarea cu antrenorul australian Darren Cahill. La Australian Open, Halep a mai colaborat cu Cahill, dar şi cu căpitanul nejucător al echipei României de Fed Cup, Florin Segărceanu.
Halep joacă luni, de la ora 10.00, cu Serena Williams, în optimile de finală ale AusOpen.