Simona Halep a recunoscut TOTUL. Prin ce dramă a trecut marea campioană: „Mă trezeam noaptea plângând!”

Simona Halep, câştigătoare a două turnee de Grand Slam, Roland Garros 2018 si Wimbledon 2019, este obișnuită să fie tot timpul în vârf. Una dintre calităţile fostului lider WTA este puterea de a trece peste momentele dificile.
Filip Stan
11 iul. 2020, 06:57
Simona Halep a recunoscut TOTUL. Prin ce dramă a trecut marea campioană:

Simona Halep a vorbit de curând despre unul dintre momentele grele ale carierei, recunoscând că a trecut vreme de trei luni printr-o depresie acută, care o făcea să se trezească noaptea plângând.

Familia Simonei Halep, datorii de MILIOANE DE EURO. Cum au pierdut SUME IMENSE tatăl şi fratele fostului lider WTA

Campioana a dezvăluit că cel mai greu moment din cariera sa sportivă a avut loc în 2017, după ce a pierdut finala de la Roland Garros disputată împotriva Jelenei Ostapenko. După acel moment, Simona Halep susține că a fost trei luni în depresie!

Cum arată VILA de 600.000 de euro a Simonei Halep FOTO

„Am avut și eu momente de cădere, iar cel mai greu moment din viața mea a fost în 2017, când am pierdut finala de la Roland Garros cu Jelena Ostapenko. Trebuie să recunosc că trei luni am fost în depresie. Mă trezeam noaptea plângând, dar n-am lipsit nicio zi de la antrenament”, a dezvăluit Simona Halep.

Simona Halep, AFACERE de milioane de euro! Ce IMPERIU îşi construieşte nr. 1 WTA cu banii câştigaţi din TENIS

Cu toate acestea, în cele trei luni, deși se lupta cu depresia, Simona Halep nu a pierdut niciun antrenament. Românca a dovedit o dată în plus că este o campioană absolută, când, doar un an mai târziu, avea să câștige marele trofeu pus în joc pe zgura de la Paris.

DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Spynews
Incredibil! Ce a postat un șofer de ridesharing pe Tiktok după ce Ruby i-a fost clientă: “Ai fi putut să…” | FOTO
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Obiceiul sănătos recomandat persoanelor care au peste 50 de ani. Ce e bine să facă în fiecare zi
Capital.ro
Elena Udrea, OUT din închisoare?! Avocatul ei a dat imediat vestea uriașă: E aritmetică!
Playtech.ro
Vouchere de vacanță 2025. Când trebuie salariații să restituie tichetele, situațiile prevăzute de lege
DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Adevarul
Personalitățile pe care românii le-ar vrea președinte, dar nu sunt pe buletinul de vot. „Clasa politică e imaginea societății”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Bogdan Mocanu nu scapă! Cum răspunde artistul acuzațiilor conform cărora ar fi fost în vacanță cu Andra Volos: "Da, am fost în Italia..."
Spynews
Încă o aroganță marca Tzancă Uraganu! Și-a aprins trabucul cu o bancnotă de 100 de dolari. Reacția fanilor | VIDEO
Evz.ro
Marele mister al telefoanelor. Puncte ciudate pe ecrane
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Trei români și-au pierdut viața într-un accident rutier, în Ungaria! Aceștia urmau să ajungă la muncă, în Franța
Cancan.ro
Klaus Iohannis nu mai arată așa cum îl știai. Cum s-a schimbat fostul președinte, după ce a demisionat
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Taxa care se dublează în România. Decizia luată de Ministerul Finanțelor: Nu se poate justifica
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Ce s-a întâmplat cu Bogdan înainte de a fi înghițit de apele Dunării? Bărbatul care îl însoțea la pescuit face declarații cutremurătoare: „A început să țipe, să urle”
Explozie uriașă la cel mai mare port din Iran! Sunt zeci de morți și peste 700 de răniți
MediaFlux
Rusia, China și Iran își întind tentaculele în Africa. Planul lui Putin pentru o nouă ordine mondială, fără Occident
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Planta care atrage iubirea în viața noastră. Floarea fericirii feminine nu ar trebui să lipsească din casele noastre