Simona Halep: Când a văzut tabloul, domnul Ţiriac mi-a spus că speră să joc din nou cu Maria Şarapova. PROGRAMUL DE MIERCURI

Simona Halep a declarat, marţi, că omul de afaceri Ion Ţiriac i-a "urat" să joace din nou cu Maria Şarapova, la China Open. "Poate pot să câştig" de data aceasta, a adăugat jucătoarea română.
Filip Stan
03 oct. 2017, 11:26
Simona Halep: Când a văzut tabloul, domnul Ţiriac mi-a spus că speră să joc din nou cu Maria Şarapova. PROGRAMUL DE MIERCURI

„Domnul Ţiriac mi-a spus când a văzut tragerea la sorţi că speră că o să joc din nou împotriva Mariei Şarapova. I-am răspuns că am două meciuri înainte, aşa că să aşteptăm. Este doar o altă mare provocare. Nu e nimic special, o cunosc, am jucat de multe ori împotriva ei, am fost aproape de multe ori. Va fi o nouă zi, vom vedea, poate pot să câştig. Vreau cu adevărat să fac asta, aşa că mâine voi da totul”, a declarat Halep, potrivit WTA Insider, preluată de News.ro

Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 2, s-a calificat în optimile de finală ale China Open, după ce a beneficiat, marţi, de abandonul Magdalenei Rybarikova (Slovacia), locul 28 WTA, la scorul de 6-1, 2-1.

La rândul ei, Maria Şarapova, locul 104 WTA, beneficiară a unui wild card, a învins-o, marţi, cu scorul de 6-4, 4-6, 6-1, pe compatrioata ei Ekaterina Makarova, locul 33 WTA.

Halep nu a învins-o niciodată pe Şarapova, în şapte partide jucate până acum. Ultima oară, ele s-au întâlnit la finalul lunii august, în turul I al US Open, când rusoaica a câştigat cu scorul de 6-4, 4-6, 6-3.

Citeşte şi: Simona Halep – Magdalena Rybarikova 6-1, 2-1, abandon. Va urma un nou meci cu Maria Şarapova

Monica Niculescu, locul 65 WTA, o va întâlni, miercuri, nu înainte de 09.30, pe chinezoiaca Shuai Peng, locul 25 WTA, în turul al doilea al turneului de la Beijing. După această partidă de pe arena centrală urmează meciul din optimi dintre Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 2 şi Maria Şarapova (Rusia), locul 104 WTA, beneficiară a unul wild card.

Australianul Nick Kyrgios şi germanul Mischa Zverev vor deschide ziua pe arena centrală de la Beijing, cu o partidă din cadrul turneului ATP de 500 de puncte. Apoi va intra pe teren Monica Niculescu, urmată de Simona Halep.

Niculescu va evolua miercuri şi la dublu, împreună cu Su-Wei Hsieh din Taiwan, împotriva perechii Yung-Jan Chan/Martina Hingis (Taiwan/Elveţia), cap de serie numărul 1. Tot în această probă va juca Raluca Olaru, în echipă cu ucraineanca Liudmila Kicenok. Adversarele lor vor fi Gabriela Dabrowski (Canada) şi Yifan Xu (China).

DailyBusiness
Breaking! Zelenski pleacă de la Casa Albă fără să mai semneze acordul pentru mineralele Ucrainei cu Donald Trump
Spynews
Ce surpriză de mii de euro vrea să îi facă Dorian Popa iubitei sale. A recunoscut ca și-a refăcut viața
Bzi.ro
Ce dramă a trăit Andi Moisescu! De ce nu l-a crescut mama sa în primii ani de viață
Fanatik.ro
Zodiile protejate de Dumnezeu în următoarele 12 luni. Cea mai bună perioadă, cu belșug, fericire și multe avantaje pentru Tauri
Capital.ro
Taxă de 540 de lei pe an. Asociațiile de proprietari trebuie să depună o solicitare colectivă pentru toți locatarii care beneficiază de locuri de parcare
Playtech.ro
Planta sfântă pe care este bine să o ai în casă toată luna martie. Atrage norocul și prosperitatea
DailyBusiness
Cele mai scumpe căpșuni din București. „Ofertele” de 1 Martie depășesc orice imaginație: 3 căpșuni – mărțișoare au ajuns să coste peste o sută de lei
Adevarul
Presa maghiară, alarmată de declarațiile lui Călin Georgescu: „Promovează deschis ideile Gărzii de Fier antisemite și antimaghiare”
wowbiz.ro
Marcel Ciolacu, anunțul momentului despre creșterea pensiilor în 2025: „În iunie-iulie putem...”
Spynews
Bella Santiago se pregătește de operație. Cântăreața s-a accidentat la schi, în timpul vacanței: „E urgent”
Spynews
Imaginile durerii, la priveghiul lui Paul Fantezie. Florin Salam devastat, Liviu Puștiu cântă printre suspine / FOTO
Evz.ro
Amendă de mii de lei pentru șoferi. Greșeala pe care mulți o fac zilnic
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai sexy fotbalistă din lume, o nouă apariție spectaculoasă
kanald.ro
De luni, elevii din Republica Moldova intră în vacanța de primăvară! Când vor reveni copiii la ore
Cancan.ro
Ultimele minute din viața fotbalistului Luca Manolache. I s-a făcut rău, s-a dus la baie și a început să…
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Ilegal pentru românii care plătesc cu bani cash. Statul a pus limită la tranzacțiile în numerar
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
stirilekanald.ro
Tatiana a murit carbonizată în tragedia din Copșa Mică. Avea 56 de ani și mergea la muncă atunci când a ajuns sub roțile microbuzului în flăcări
Francis Ford Coppola, încântat de premiul Razzie pentru Cel mai prost regizor
MediaFlux
Recalcularea pensiilor 2025. Peste 1 milion de români vor primi mai mulți bani
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Arsenalul invincibil al României: armele noastre secrete, imposibil de contracarat!