SIMONA HALEP – DARIA KASATKINA 6-0, 7-5: O nouă victorie la Roland Garros. Urmează Carla Suarez Navarro

Simona Halep, locul 4 WTA şi cap de serie numărul 3, s-a calificat pentru a treia oară în optimile de finală ale French Open, după ce a învins-o, sâmbătă, cu scorul de 6-0, 7-5, pe rusoaica Daria Kasatkina, locul 28 WTA şi cap de serie numărul 26.
Filip Stan
03 iun. 2017, 05:04
SIMONA HALEP - DARIA KASATKINA 6-0, 7-5: O nouă victorie la Roland Garros. Urmează Carla Suarez Navarro

Simona Halep a reuşit un prim set de vis pe arena Suzanne Lenglen, poate cel mi bun din acest an. Scorul de 6-0 arată o evoluţia dominantă, dar primele trei ghemuri au fost lungi, echilibrate. Kasatkina a jucat cu mingi înalte şi a folosit scurta să rupă ritmul. A încercat să o plimbe peste tot pe teren pe româncă. Însă şi Halep a fost peste tot, a „zburat” dintr-o tribună în celalaltă, a alergat la fileu, apoi în spate, a lovit aproape orice minge care a venit de dincolo de fileu. Cât priveşte mingile înalte ale rivalei, Simona Halep avea deja calibrat antidotul, din meciul anterior, cu Tatjana Maria. A lovit mingea de la altitudine, cu o uşoară săritură, şi a punctat de multe ori în acest fel.

Halep a început cu break, după un ghem lung, şi-a făcut serviciul după un alt ghem cu egalitate, în care a salavat o minge de rebreak. Şi al treilea ghem, tot unul lung, a ajuns pe tabelă tot în dreptul Simonei halep. La 3-0, a fost o minge care a terminat-o psihic pe Kasatkina. Rusoiaca a plimbat-o pe tot terenul pe adversară, a adus-o şi la fileu, dar Halep a câştigat punctul. A fost momentul pe care Daria Kasatkina l-a acuzat cel mai mut, astfel că Halep a dus uşor setul la 6-0 după 30 de minute (primele trei ghemuri au durat 17 minute).

Din nefericire, Simona nu putut păstra ritmul şi repeta această evoluţie în setul al doilea, însă experinţa şi mentalitatea de învingătoare au scos-o din dificultate, ea reuşind să salveze patru mingi de set. Kasatkina şi-a cresut nivelul evoluţiei, mingile ai au atins liniile, iar efortul depus a început să-şi arate roadele. Ea a condus cu 1-0, reuşind primul ghem din meci. Încă încărcată cu energie, Halep a întors scorul, după un break în ghemul al treilea. La 3-1,Simona a ratat o minge de 4-1 pe serviciul adversarei. În acel ghem, jucătoarea rusă a avut o altă exprimare,a alergat cum a făcut-o Halep în primul set, s-a apărat şi contraatacat foarte bine şi a întors setul. Kasatkina a câştigat patru ghemuri la rând. La 3-5, Halep, destul de epuizată, a salvat o minge de set, şi a făcut 4-5, cu break. Per serviciul ei, românca a fost condusă cu 15-40, dar a egalat, a mai salavat o a patra minge de set, înainte de câştiga ghemul. De la 5-5, Kasatkina s-a prăbuşit definitiv şi Halep s-a impus cu 7-5, după o oră şi 20 de minute de joc.

În faza următoare, Simona Halep va evolua cu spaniola Carla Suarez Navarro, cap de serie numărul 24 şi locul 23 WTA, care a învins-o, sâmbătă, cu scorul de 6-4, 6-4, după o oră şi 43 de minute, pe Elena Vesnina (Rusia), favorită 14 şi poziţia 15 în ierarhia mondială, în turul trei la Roland Garros.

Simona Halep şi Carla Suarez Navarro s-au mai întâlnit de 11 ori în carieră, jucătoarea din Constanţa conducând cu 6-5. Ultima întâlnire dintre cele două a avut loc anul trecut la US Open, în optimi de finală, atunci când Halep s-a impus cu 6-2, 7-5. Ultima victorie pentru Suarez Navarro a avut loc în ultimul meci jucat pe zgură, în 2015, în semifinale la Roma, scor 2-6, 6-3, 7-5. Toate victoriile Carlei Suarez Navarro au fost obţinute pe zgură, suprafaţă pe care Halep nu s-a impus niciodată.

Calificarea în optimi este recompensată la French Open cu 200.000 de euro şi cu 240 de puncte WTA.

Simona Halep a fost finalistă în 2014 la Roland Garros, iar a ediţia trecută a ajuns tot în faza optimilor.

 

UPDATE: Perechea formată din Irina-Camelia Begu şi jucătoarea chineză Saisai Zheng s-a calificat, sâmbătă, în optimile probei de dublu feminin de la Roland Garros, după ce a trecut în turul doi de cuplul Abigail Spears/Katarina Srebotnik (SUA/Slovenia), scor 1-6, 6-4, 6-3.

 

UPDATE: Simona revine şi cîştigă meciul cu 6-0, 7-5.

UPDATE: După ce a condus cu 3-1, Simona este in pericol sa piarda setul, 3-5.

UPDATE: Simona Halep, demonstraţie de forţă la Roland Garros, 6-0 în primul set cu Daria Kasatkina.

 UPDATE: Jucătoarea spaniolă de tenis Carla Suarez Navarro, cap de serie numărul 24 şi locul 23 WTA, a învins-o, sâmbătă, cu scorul de 6-4, 6-4, după o oră şi 43 de minute, pe Elena Vesnina (Rusia), favorită 14 şi poziţia 15 în ierarhia mondială, în turul trei la Roland Garros.

UPDATE: Simona Halep, favorita trei a turneului de la Roland Garros, joacă împotriva Dariei Kasatkina (locul 28 WTA), după ora 14:00, au anunţat organizatorii.

LIVE VIDEO AICI

SIMONA HALEP – DARIA KASATKINA LIVE VIDEO ONLINE EUROSPORT la ROLAND GARROS. Simona Halep va juca pentru calificarea în optimile de finală ale turneului de la Roland Garros, sâmbătă, în al doilea meci al zilei de pe Suzanne-Lenglen.

Partida dintre favorita numărul trei la turneul parizian şi Kasatkina este programată a doua pe arena Suzanne Lenglen, după un meci din proba masculină, Feliciano Lopez – Marin Cilic.

Horia Tecău şi Irina Begu vor reprezenta România, tot sâmbătă, în proba de dublu. Alături de partenerul său, Jean-Julien Rojer, Tecău va juca împotriva perechii Ivan Dodig/Marcel Granollers, favoriţii numărul şapte ai competiţiei. Meciul dintre cele două perechi este programat al doilea, pe terenul numărul şase, în jurul orei 13:30.

De partea cealaltă, pe tabloul feminin, Irina Begu alături de partenera Saisai Zheng vor înfrunta perechea formată din Abigail Spears şi Katarina Srebotnik, favoritele numărul opt. Meciul este programat primul, pe terenul numărul 16, de la ora 13:00, ora României.

SIMONA HALEP – DARIA KASATKINA LIVE VIDEO ONLINE EUROSPORT la ROLAND GARROS. Este cea de-a doua întâlnire directă dintre cele două jucătoare, precedenta având loc la Miami, în luna martie a anului trecut. Atunci, Simona Halep s-a impus cu scorul de 2-0, într-o oră și jumătate de joc.

SIMONA HALEP – DARIA KASATKINA LIVE VIDEO ONLINE EUROSPORT la ROLAND GARROS. Daria Kasatkina este o tânără jucătoare din Rusia, în vârstă de 20 de ani. Ea ocupă locul 28 în clasamentul mondial WTA.

SIMONA HALEP – DARIA KASATKINA LIVE VIDEO ONLINE EUROSPORT la ROLAND GARROS. Simona Halep şi adversara ei sunt foste câştigătoare de Roland Garros la junioare. Românca a cucerit trofeul în 2008, iar Daria Kasatkina a câştigat titlul în 2014.

SIMONA HALEP – DARIA KASATKINA LIVE VIDEO ONLINE EUROSPORT la ROLAND GARROS. Rămâneți pe RomaniaTV.net pentru a afla rezultatul partidei dintre Simona Halep și Daria Kasatkina. Meciul Simona Halep – Daria Kasatkina este programat pentru sâmbătă, ora 14:00.

Simona Halep a declarat, joi, după victoria în două seturi înregistrată cu Tatjana Maria, în turul secund al French Open, că se simte bine după accidentarea suferită la glezna dreaptă, fiind pregătită să joace şi meciuri mai lungi dacă este nevoie.

„Sunt bine, sunt pregătită să joc chiar şi trei ore. E bine că am câştigat în două seturi, cred că îmi dă încredere. Mă simt confortabil pe teren, dar asta nu înseamnă că o să fie la fel în turul următor. Iau tot ce e mai bun din aceste două tururi şi abia îl aştept pe următorul”, a declarat Halep, la conferinţa de presă, potrivit site-ului WTA.

Ea a recunoscut că a fost pusă în dificultate la începutul meciului de joi, de advesrara ei.

„Cred că a fost un meci dificil azi. Nu mai jucasem cu ea de mulţi ani. Nu mă aşteptam să joace la un asemenea nivel înalt, astfel că la început am fost un pic nesigură. Nu am ştiut exact ce trebuie să fac, ce să atac sau dacă să fac un pas în spatele terenului ori doar să joc la fel. Am început să mixez jocul. Simt că lovitura de dreapta a fost mai bună ca în primul tur, dar pot să fac mai mult cu ea. Am pierdut de câteva ori la serviciu, dar cred că am servit destul de bine. Meciul a fost bun, în opinia mea, de un ridicat nivel şi ea este o adversară dificilă” a spus finalista din 2014 de la Roland Garros.

Despre Daria Kasatkina, viitoarea adversară de la French Open, Simona Halep a spus că va încerca să o alerge mult pe teren, deoarece şi sportiva rusă vine după o accidentare la gleznă.

„Sunt bucuroasă să joc împotriva ei. De fiecare dată când am jucat împotriva ei a fost un meci greu. Ea are o lovitură de dreapta cu mult, aşa că o să fie foarte greu. Trebuie să o fac să alerge, pentru că este un pic accidentată, ca mine. Este o nouă mare provocare pentru mine. Simt să sunt pregătită, simt că am încredere. Am şansa mea să câştig. Aşa că trebuie să-mi urmez palnul împotriva ei şi să cred că pot câştiga”, a precizat românca.

Simona Halep, locul 4 WTA şi cap de serie numărul 3, a învins-o, joi, cu scorul de 6-4, 6-3, în 82 de minute, pe germana Tatjana Maria, locul 102 WTA, calificându-se în turul al treilea al French Open, al doilea Grand Slam al anului.

Începutul de meci a fost unul complicat pentru Simona Halep, care a fost incomodată de jocul extrem de variat al adversarei ei. Maria a trimis mingea când liftat, când tăiat, iar această înălţime variabilă a mingii a încurcat-o pe româncă. Halep a găsit cu greu momentul potrivit de lovire a mingii, care i-a venit ori prea înalt, ori prea jos, mai niciodată într-o poziţie confortabilă. În plus, germana s-a apărat foarte bine şi a accelerat în unele momente, lovind cu putere, sau a găsit unghiuri foarte bune cu reverul executat cu o mână. În aceste condiţii, Halep, lipsită de răbdare la început, a reuşit cu greu să-şi pună în practică agresivitatea, greşind mult. Uşor, uşor, mobilitatea jucătoarei române, capacitatea ei de adaptare şi bagajul ei de lovituri mai bogat au început să-şi spună cuvântul. Cât priveşte problemele medicale de la glezna dreaptă, Halep a dus fără probleme un meci intens, în care a fost nevoie să facă risipă de energie pentru a se impune în două seturi.

 

În faza următoare, Halep va evolua cu rusoaica de 20 de ani Daria Kasatkina, locul 28 WTA şi cap de serie numărul 26, care a învins-o, tot joi, în manşa secundă, cu scorul de 7-6 (1), 6-4, pe Marketa Vondrousova din Cehia, locul 96 WTA, venită din calificări.

Simona Halep s-a întâlnit o dată cu Daria Kasatkina, învingând-o, anul trecut, în turul al doilea al Miami Open, cu scorul de 6-3, 7-5.

Roland Garros. Meciul dintre Simona Halep si Daria Kasatkina poate fi urmarit video live stream aiciaici sau aici

DailyBusiness
Vești excelente! Se dau 55.000 de euro GRATIS de la Guvern
Spynews
Doliu în lumea afaceriștilor! S-a stins din viață un celebru om de afaceri. A murit într-un spital din Franța / FOTO 
Bzi.ro
Apariție strălucitoare a Mihaela Rădulescu pe rețele de socializare! Iată cum s-a afişat vedeta
Fanatik.ro
Planta pe care e bine să o ai în casă toamna, dar și iarna. Alungă energia negativă, are un miros plăcut și poate fi folosită și într-o mulțime de rețete
Capital.ro
A explodat bomba despre Klaus Iohannis. S-a aflat ce a făcut președintele României: 18 ani ne-am judecat
Playtech.ro
Doamne, cum arată Andreea Bănică nemachiată și în costum de baie la 46 de ani! Puține vedete au curaj să se afișeze așa
DailyBusiness
Apare în România magazinul cu prețuri extrem de mici! Românii vor da buzna!
Adevarul
Cu cât s-ar putea majora pensiile de la 1 ianuarie. Simulare de calcul
wowbiz.ro
Scene cumplite în pușcărie, după ce Gabriel de la "Puterea Dragostei" și-a înmormântat soția ucisă în Olanda. Ce se întâmplă cu el în aceste momente?
Spynews
Cine e milionarul care o face acum fericită pe Irisha. Influencerița, prima apariție alături de noul iubit
Spynews
Românii vor plăti o nouă taxă începând de luna viitoare. Va fi afișată direct în factura la energie electrică
Evz.ro
Aici sunt cei mai fericiți oameni din lume. Oricine ar vrea să trăiască în aceasă țară
Ego.ro
Denise Rifai, imagini de INFARCT! Cum a fost surprinsă după ce a renunțat la hainele office
Prosport.ro
FOTO. Gafă uriașă a uneia dintre cele mai frumoase femei
kanald.ro
Diana a dispărut fără urmă după o ședință de yoga în aer liber. Femeie de 36 de ani a plecat de acasă pe 19 septembrie și nu s-a mai întors
Cancan.ro
Vedeta pe care fanii abia o mai recunosc. Ar fi ajuns așa din cauza fostei sale soții. Cei doi duc o bătălie grea la tribunal pentru custodia fiului lor
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
România a pierdut un monstru sacru. A fost cel mai iubit actor: A avut mare succes la doamne!
StirileBZI
Nu ai voie să înregistrezi cu telefonul! Este infracțiune și se pedepsește cu închisoarea 2 ani!
Prosport.ro
FOTO. Actriță de filme interzise a spus dacă ar petrece o noapte cu Gigi Becali! Cum arată
stirilekanald.ro
"I-a murit creierul" Cel mai monstruos culturist din lume a decedat. Ilia avea 36 de ani și mânca șapte mese pe zi
substantial.ro
Atacuri sofisticate cu dispozitive explozive ascunse în pagere vizează Hezbollah în Liban
MediaFlux
Se DAU 500 de LEI la PENSIE! AU ANUNȚAT acum
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Hermès Birkin pierde titlul de cea mai scumpă geantă din lume! Rabanne lansează geanta Nano de aur. Care este povestea acesteia?