SIMONA HALEP, declaraţie SENZAŢIONALĂ după calificarea în turul 3 la Roland Garros

SIMONA HALEP a declarat că se aştepta la un meci dificil cu Heather Watson, joi, în turul II la Roland Garros, meci încheiat cu victoria sa cu 6-2, 6-4, într-o oră şi 19 minute de joc.
Daniel Spătaru
29 mai 2014, 17:55
SIMONA HALEP, declaraţie SENZAŢIONALĂ după calificarea în turul 3 la Roland Garros

A fost greu, setul al doilea a fost mai dificil, pentru că am fost un pic nervoasă, însă ştiam că pot servi bine şi am câştigat„, a declarat SIMONA HALEP la Eurosport, imediat după meci.

O ştiam de la US Open, când am jucat trei ore şi jumătate (4-6, 6-4, 6-2 pentru româncă, n. red.), mă aşteptam la un meci greu, plus că am aşteptat destul de mult până să înceapă meciul şi nu a fost uşor. O felicit pentru joc pe Watson„, a mai spus SIMONA HALEP, a patra favorită a turneului.

Citeşte şi SIMONA HALEP a devenit a 2-a favorită la CÂŞTIGAREA Roland Garros-ului. Vezi traseul Simonei spre FINALĂ

SIMONA HALEP a recunoscut că resimte în pic de presiune din această postură în care se află în premieră la turneul parizian: „Am ceva presiune, sunt mulţi români în tribune. E pentru prima oară când sunt în primele 10 jucătoare ale lumii, dar publicul a fost deosebit, aproape de mine, sunt mulţi care vin special pentru mine şi le mulţumesc„.

Cred că nu sunt multe jucătoare în faţa cărora pot pierde. Poate şi-a dat şi ea (Watson, n. red.) seama că sunt a patra favorită, că sunt mai bună.. Dar, totul trebuie făcut meci cu meci, punct cu punct„, a mai spus SIMONA HALEP.

Citeşte şi SIMONA HALEP – HEATHER WATSON 6-2, 6-4. Simona s-a CALIFICAT în turul 3 la Roland Garros

SIMONA HALEP, care şi-a egalat cea mai bună performanţă a sa la turneul parizian, şi-a asigurat 72.000 de euro şi 130 de puncte WTA, iar în turul al treilea (şaisprezecimi de finală) o va întâlni pe Maria-Teresa Torro-Flor (Spania, 22 ani, 55 WTA).

DailyBusiness
Laptele e mai ieftin în Italia decât în România. Prețurile de la raft te vor lăsa fără cuvinte!
Spynews
Radu Vâlcan a plecat la Insula iubirii! Primele imagini din locul unde se va filma sezonul 9 / FOTO
Bzi.ro
Gabriela Prisăcariu a vorbit despre despărțirea de Dani Oțil: „Îmi fac bagajele și plec!“
Fanatik.ro
Trei zodii cărora Dumnezeu le pune mâna-n cap de pe 25 februarie. Vin zile cu noroc la bani, oportunități, dar și surprize pentru acești nativi
Capital.ro
Permis de conducere 2025. Limita de vârstă maximă stabilită pentru șoferi
Playtech.ro
Temperatura la care trebuie să setezi centrala dimineața, când pleci de acasă. Greșeala care îți poate dubla factura la gaze
DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Adevarul
Donald Trump ar putea închide o bază militară importantă din Europa de Est, în urma discuţiilor „pozitive şi productive” cu Rusia
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Alex Dobrescu și-a cunoscut fiul! Cum s-a afișat alături de Cristina Cioran, după aproape un an | FOTO
Spynews
Gestul mamei lui Andrei Perneș față de Sabrina, pe care puțini l-au observat! Ce s-a întâmplat la înmormântare. Ți se rupe sufletul! | FOTO
Evz.ro
Se schimbă din nou vremea. Vești de ultimă oră de la ANM
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
kanald.ro
Mărturiile halucinante ale mamei care și-a băgat copilul într-o cadă plină cu zăpadă! Care este motivul din spatele acestui gest
Cancan.ro
Preotul Tiberiu Mihăiță Mechno a murit într-un accident rutier cumplit la doar 42 de ani
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Femeile din România au acest drept. Anunțul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS)
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
Crin Antonescu avertizează asupra riscului de influență rusă prin alegerile prezidențiale din România
MediaFlux
ULTIMATUM de la ANAF: ce e OBLIGATORIU să faci până la sfârșitul lunii
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Un pod care a stat închis 33 de ani va fi redeschis pentru traficul feroviar