Simona Halep glumeşte pe seama victoriilor de la Madrid: Am fost motivată pentru că am fost lovită în cap

Simona Halep a declarat, joi, în glumă, după ce a obţinut împreună cu Irina Begu calificarea în semifinalele probei de dublu la Madrid, că a fost foarte motivată deoarece a fost lovită în cap la începutul confruntării. Ea a menţionat că antrenorul i-a spus că a fost cel mai bun meci al său la dublu şi a adăugat că la următorul turneu, la Roma, nu va evolua şi pe tabloul de dublu.
Filip Stan
11 mai 2017, 18:44
Simona Halep glumeşte pe seama victoriilor de la Madrid: Am fost motivată pentru că am fost lovită în cap

A fost o săptămână foarte bună. A fost o experienţă foarte bună meciul împotriva acestor două jucătoare (Sania Mirza şi Iaroslava Şvedova). Sunt foarte bune, cele mai bune la dublu, poate din lume. Este plăcut că am ajuns în semifinale şi am jucat bine cu Irina. Mă voi bucura să joc şi mâine. Irina m-a întrebat înaintea turneului dacă vreau să joc la dublu. L-am întrebat pe Darren dacă ar fi bine să joc, pentru că eram nehotărâtă. Mi-a răspuns că ar fi bine să joc câteva meciuri, astfel că răspunsul meu a fost «Da». Nu suntem partenere de dublu obişnuite. Suntem colege şi prietene. Ne-am propus să jucăm împreună în această săptămână. La Roma nu voi mai juca la dublu. Ea ştie asta, nu este o noutate„, a declarat Halep.

Întrebată ce îi place cel mai mult la dublu, Halep a răspuns glumind: „Banii de cumpărături”.

Citeşte şi Simona Halep are o săptămână de graţie la Madrid. S-a calificat în semifinale şi la dublu, alături de Irina Begu

Simona Halep i-a amuzat pe jurnalişti şi când le-a spus secretul succesului său de joi: „Am fost foarte motivată pentru că am fost lovită în cap la începutul meciului. Încă simt lovitura„. „Am fost foarte motivată. Nu îmi puteam imagina un eşec. Am făcut tot ce am putut. Am avut multă energie. Am lovit totul, iar antrenorul mi-a spus că a fost cel mai bun meci pe care l-am jucat vreodată la dublu. I-am zis: «Da, trebuie să fiu lovită înainte, iar apoi pot juca»„, a adăugat ea.

Perechea Simona Halep/Irina-Camelia Begu s-a calificat, joi, în semifinalele probei de dublu de la Madrid Open, turneu organizat de Ion Ţiriac şi dotat cu premii în valoare totală de 5.924.318 dolari. Cele două românce au trecut în sferturile de finală de perechea Sania Mirza/Iaroslava Şvedova (India/Kazahstan), cap de serie numărul 4, cu scorul de 6-3, 3-6, 10-6, la puţin timp după ce Halep a acces în aceeaşi fază la simplu.

În semifinale, Simona Halep şi Irina Begu vor întâlni cuplul Timea Babos/Andrea Hlavackova (Ungaria/Cehia), cap de serie 5.

Simona Halep a jucat joi şi la simplu la Madrid, ea ajungând în semifinale după ce a trecut de jucătoarea americană Coco Vandeweghe, scor 6-1, 6-1.

DailyBusiness
Breaking! Zelenski pleacă de la Casa Albă fără să mai semneze acordul pentru mineralele Ucrainei cu Donald Trump
Spynews
Ce surpriză de mii de euro vrea să îi facă Dorian Popa iubitei sale. A recunoscut ca și-a refăcut viața
Bzi.ro
Ce dramă a trăit Andi Moisescu! De ce nu l-a crescut mama sa în primii ani de viață
Fanatik.ro
Cu ce să speli obligatoriu geamurile pe exterior, ca să fie curate și să nu se mai murdărească. Soluția conține 3 ingrediente ieftine
Capital.ro
Lovitură pentru românii cu mașini mai vechi de 10 ani. Vor plăti chiar și peste 9.000 de lei
Playtech.ro
Planta sfântă pe care este bine să o ai în casă toată luna martie. Atrage norocul și prosperitatea
DailyBusiness
Cele mai scumpe căpșuni din București. „Ofertele” de 1 Martie depășesc orice imaginație: 3 căpșuni – mărțișoare au ajuns să coste peste o sută de lei
Adevarul
Presa maghiară, alarmată de declarațiile lui Călin Georgescu: „Promovează deschis ideile Gărzii de Fier antisemite și antimaghiare”
wowbiz.ro
Marcel Ciolacu, anunțul momentului despre creșterea pensiilor în 2025: „În iunie-iulie putem...”
Spynews
Bella Santiago se pregătește de operație. Cântăreața s-a accidentat la schi, în timpul vacanței: „E urgent”
Spynews
Imaginile durerii, la priveghiul lui Paul Fantezie. Florin Salam devastat, Liviu Puștiu cântă printre suspine / FOTO
Evz.ro
O semnătură care devine obligatorie în România. Legea intră în vigoare la 1 martie
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai sexy fotbalistă din lume, o nouă apariție spectaculoasă
kanald.ro
De luni, elevii din Republica Moldova intră în vacanța de primăvară! Când vor reveni copiii la ore
Cancan.ro
Ultimele minute din viața fotbalistului Luca Manolache. I s-a făcut rău, s-a dus la baie și a început să…
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Verdict pentru Călin Georgescu. Procurorii au ridicat cortina: Lovitură de stat!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
stirilekanald.ro
Tatiana a murit carbonizată în tragedia din Copșa Mică. Avea 56 de ani și mergea la muncă atunci când a ajuns sub roțile microbuzului în flăcări
Francis Ford Coppola, încântat de premiul Razzie pentru Cel mai prost regizor
MediaFlux
Recalcularea pensiilor 2025. Peste 1 milion de români vor primi mai mulți bani
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Arsenalul invincibil al României: armele noastre secrete, imposibil de contracarat!