După doar două partide, Simona Halep se poate considera deja în semifinalele Turneului Campioanelor 2, care are loc zilele acestea la Sofia. Principală favorită a întrecerii, Halep a învins-o miercuri cu 6-4, 6-4 pe franţuzoaica Alize Cornet, obţinând a 50-a victorie a sa anul acesta.
În primul set cu Cornet (27 WTA), Simona a condus cu 3-1, dar adversara a revenit şi a egalat (3-3), însă Halep a rupt din nou echilibrul (5-3), după care a încheiat setul cu 6-4, în 51 de minute. Eleva antrenorului Adrian Marcu a început excelent setul secund, cu un break, şi a avut 3-0, însă apoi şi-a pierdut serviciul.
Simona Halep a făcut un nou break (4-1) şi meciul a continuat în acest ritm, cu ghemuri câştigate pe serviciul celeilalte (4-2, 5-2, 5-3), dar cele două şi-au valorificat serviciul în ultimele ghemuri şi românca s-a impus cu 6-4.
În ultimul meci din grupă, Simona Halep o va avea ca adversară pe rusoaica Elina Svitolina, care a înlocuit-o pe Maria Kirilenko, accidentată.
Citeşte şi Simona Halep a câştigat într-un an cât în întreaga carieră. Românca se apropie de Top 10