Marea noastră campioană a participat azi, la Singapore, la o ceremonie emoţionantă, în care s-a consfinţit performanţa superbă de anul acesta. După un sezon în care a fost cea mai constantă, constănţeanca a devenit a 13-a jucătoare care termină anul în calitate de lider mondial, după înființarea clasamentului, în 1975, și prima din România.
Eliminarea Karolinei Pliskovei, ieri, în semifinalele Turneului Campioanelor a fost sinonimă cu garanţia obţinerii locului 1 pentru Simona la final de 2017, iar astăzi a fost premiată.
„E atât de greu, parcă are 10 kilograme„, a spus Halep despre trofeu, pentru ca apoi să facă referire la superbul inel primit: „M-am logodit cu tenisul. E o onoare să fiu abia a 13-a din istorie care termină anul pe locul 1. 13 era oricum numărul meu favorit„.
Colaborarea dintre WTA şi Tiffany&Co a debutat în 2016, când sportivei din Germania, Angelique Kerber, i s-a oferit un trofeu şi inel similare. Inelul, unul de 18 k și placat cu diamante, valorează pe site-ul oficial al companiei de bijuterii 4.200 de dolari. El poartă denumirea de Two Narrow Ring.