Halep a primit şi un inel de la Tiffany oferit numărului 1 mondial.
„Nu mă logodesc. De fapt mă logodesc cu tenisul„, a spus Halep.
Românca este a treisprezecea jucătoare care reuşeşte să ocupe locul 1 mondial la finalul sezonului, de la introducerea ierarhiei computerizate, în 1975.
Simona Halep este de trei săptămâni pe locul 1 WTA. Ea a urcat în premieră pe această poziţie la 9 octombrie, după finala jucată la China Open. Ea se va menţine pe locul I cel puţin încă 11 săptămâni.