Simona Halep, numărul doi mondial, a câştigat luna trecută turneul de la Praga, fiind al doilea său titlu consecutiv, cu o pauză de şase luni între ele din cauza pandemiei de coronavirus. Halep a ajuns astfel la 21 de titluri în carieră, dintre care două de Mare Şlem.
În finala de la Praga, Simona Halep a învins-o pe belgianca Elise Mertens cu 6-2, 7-5.
Fiona Ferro a obţinut primul al doilea titlu din carieră, în primul turneu WTA disputat după pauza de şase luni, la Palermo.
Citeşte şi Simona Halep s-a înscris la Roland Garros 2020. Ce alte românce vor mai juca la Paris
Victoria Azarenka a ajuns şi ea la 21 de titluri în carieră, după victoria de la Cincinnati, turneu desfăşurat la New York, însă succesul său a venit după retragerea celeilalte finaliste, japoneza Naomi Osaka. Pentru belarusă a fost primul titlu obţinut din 2016.
În primele două luni ale anului, americanca Sofia Kenin a fost laureata anchetei din luna ianuarie, după titlul obţinut la Australian Open, iar Simona Halep a fost jucătoarea lunii februarie, graţie titlului cucerit la Dubai.
Halep, Ferro şi Azarenka pot fi votate până vineri pe site-ul WTA.