SIMONA HALEP – POLONA HERCOG LIVE VIDEO ONLINE STREAMING DIGI SPORT: Campioana noastră a învins-o pe taiwaneza Su-Wei Hsieh cu un sec 6-2, 6-0. Românca, desemnată cap de serie numărul 6 la Eastbourne, s-a impus în doar 54 de minute și și-a luat revanşa după ce asiatica o învinsese anul trecut în turul al treilea la Wimbledon, cu 3-6, 6-4, 7-5.
Halep şi-a asigurat un cec de 12.200 dolari şi 55 de puncte WTA, urmând să joace azi, în optimi, contra slovenei Polona Hercog, venită din calificări, care a trecut ieri de franţuzoaica Pauline Parmentier, cu 2-6, 6-2, 7-6 (4).
Halep (27 de ani) şi Hercog (28 ani) sunt la egalitate, 1-1, în meciurile directe, slovena câştigând în 2009 în turneul ITF de la Sofia (100.000 dolari) cu 7-6 (3), 1-6, 6-2, în primul tur, iar Simona anul acesta în turul al treilea la Miami, cu 5-7, 7-6 (1), 6-2.
Fostul lider mondial are un culoar favorabil la turneul de categorie Premier de la Eastbourne, dotat cu premii în valoare torală de 998.712 dolari, după ce principala favorită a competiției și noul lider al ierarhiei mondiale, Ashleigh Barty, s-a retras din cauza unei accidentări la braţul drept. Australianca se afla pe aceeași parte de tablou cu Simona Halep și s-ar fi putut întâlni în semifinale.
Simona Halep joacă astăzi și în proba de dublu. Va face pereche cu Raluca Olaru împotriva polonezei Alicja Rosolska și a chinezoaicei Zhaoxuan Yang. Partida e programată în jurul orei 19:00.