SIMONA HALEP este principala favorită a turneului de la Shenzen, care va începe duminică în acest oraş din China. În aşteptarea debutului competiţiei, Simona s-a relaxat şi a participat la câteva evenimente, unul dintre cele mai inedite fiind unul de gătit. Astfel, SIMONA HALEP, împreună cu Petra Kvitova, a făcut turtiţe alături de câteva gospodine locale.
De asemenea, cele două jucătoare de tenis au mers la un centru comercial din Shenzhen, unde au făcut poze cu dragonii şi au dat autografe pe o bucată imensă de pânză.