UPDATE: Simona Halep (România, 6 WTA) a fost învinsă de Samantha Stosur (Australia, 24 WTA) în optimile de la Roland Garros, într-un meci care trebuia să aibă loc duminică, dar care a fost amânat pentru marţi din cauza ploii, scor 6-7(0), 3-6
Rezultat dezamăgitor pentru Simona Halep: 6-7, 3-6 cu Samantha Stosur!!! A 6-a favorită a turneului pierde fără drept de apel într-un meci în care a condus, totuşi, cu 5-3! Ploaia a schimbat însă toate datele problemei, Simona deconcentrându-se în faţa numărului 24 WTA după două zile de aşteptare!
SIMONA HALEP-SAMANTHA STOSUR LIVE VIDEO EUROSPORT 6-7, 2-3. Meci întrerupt de ploaie. Partida se reluase de la scorul 5-3 pentru Halep, însă la reluare a pierdut primul set, cu 6-7, după 0-7 la tie-break. În setul doi, Stosur conduce cu 3-2 şi are un break în faţă.
Marţi trebuiau să se dispute primele meciuri din sferturile de finală ale turneului de la Roland Garros, însă programul este serios întârziat, din cauză că luni nu s-a putut juca nicio partidă. Şase jucătoare sunt aşteptate să completeze tabloul sferturilor, după ce Garbine Muguruza şi Shelby Rogers au reuşit să treacă de optimi, duminică, înainte de începerea ploii.
Meciul Simona Halep-Samantha Stosur a fost întrerupt la scorul de 5-3 pentru româncă, iar întâlnirea dintre Agnieszka Radwanska şi Ţvetana Pironkova la scprul de 6-2, 3-0 pentru radwaska. Ambele dispute erau prevăzute să înceapă la ora 12.00, dar din cauza ploii ele nu se vor relua mai devreme de ora 13.10.
Tot marţi se mai dispută patru meciuri din optimile turneului feminin: Serena Williams-Elina Svitolina, Carla Suarez Navarro-Iulia Putinţeva, Venus Williams-Timea Bacsinszky şi Kiki Bertens-Madison Keys.