Simona Halep şi-a aflat adversarele de la Madrid. Posibil duel cu Naomi Osaka, înainte de finală

Tragerea la sorţi a meciurilor de pe tabloul principal al turneului de la Madrid (3-12 mai), patronat de Ion Ţiriac, a avut loc vineri, în capitala Spaniei.
Iulian Tudor
03 mai 2019, 11:08
Simona Halep şi-a aflat adversarele de la Madrid. Posibil duel cu Naomi Osaka, înainte de finală

Simona Halep debutează oficial în sezonul pe zgură. Pentru prima participare din acest an a ales unul dintre turneele sale favorite, cel de la Madrid, pe care deja l-a câştigat de două ori. Acum însă, Halep abordează competiţia patronată de Ion Ţiriac din postura de cap de serie numărul 3, astfel că o întâlnire cu numărul 1 mondial, Naomi Oasaka, este posibilă înaintea finalei.

Până atunci, Simona are de trecut de o jucătoare venită din califcări, în turul doi adversară i-ar fi Alison Riske sau Johanna Konta, iar în turul trei cele mai valoroase oponente ar fi Maria Sakkari sau Julia Goerges. Lucrurile încep să se complice pentru Simona din sferturi, fază în care a fost eliminată şi anul trecut. Dacă în 2018 pierdea la Karolina Pliskova, acum cea mai periculoasă pare ucraineanca Elina Svitolina, numărul 6 mondial.

Dacă favoritele de pe hârtie se impun şi pe teren, în semifinale ar urma Naomi Osaka, iar în finală Petra Kvitova, dar conform acestui scenariu Simona Halep n-ar avea cum să redevină numărul 1 mondial, chiar dacă ar câştiga la Madrid. Pentru asta e nevoie ca ea să câştige, într-adevăr, trofeul, dar Naomi Osaka trebuie să fie eliminată cel mai târziu în sferturile de finală.

Adversarele celorlalte românce: Mihaela Buzărnescu (29 WTA) va juca în prima rundă împotriva lui Ajla Tomljanovic (Australia, 43 WTA), în timp ce Sorana Cîrstea (93 WTA) va debuta împotriva lui Madison Keys (SUA, 14 WTA). Irina Begu (96 WTA) va evolua împotriva Yuliei Putintseva (KAZAKHSTAN, 41 WTA).

DailyBusiness
Propaganda din Rusia se răspândește rapid în România. Clipuri false în care Palatul Parlamentului arde și Putin vorbește în română
Spynews
Insula Iubirii. George Jaguarul, dezvăluiri din viața personală. Ispita, vânată de femei înainte să participe la emisiune: "Miere pentru albine"
Bzi.ro
De ce s-a îmbrăcat în alb Mihaela Rădulescu la înmormântarea lui Felix Baumgartner: Care este semnificaţia spirituală ascunsă a acestei culori – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Dezmăț pe bani publici la companiile municipale ale Primăriei Capitalei. Cum și-au majorat șefii salariile. Votul din Consiliul General Update
Capital.ro
Călin Georgescu sună mobilizarea generală. Anunțul venit în urmă cu puțin timp: Pe 1 august, la ora 10
Playtech.ro
Unde ar putea lucra Elena Udrea după ce a ieșit din închisoare. Ce spune despre viitorul fiicei sale
Adevarul
Capitolul la care România poate deveni o forță în Europa. Expert de la Oxford: "Asta e calea pentru noi, să devenim o forță pentru a face față Rusiei"
wowbiz.ro
Anunț oficial! Cât vor fi bursele elevilor în anul școlar 2025-2026. Ministrul Educației a explicat care sunt criteriile de acordare: „Meritul trebuie să fie merit”
Evz.ro
Rusia aruncă 100.000.000 euro pentru destabilizarea alegerilor din Republica Moldova. Proteste plătite și deepfake
Prosport.ro
Ce și-a făcut Simona Halep pentru a fi o femeie mai atrăgătoare
kanald.ro
Felix Baumgartner este înmormântat astăzi. Ce se întâmplă cu Mihaela Rădulescu în aceste momente
Cancan.ro
Pantofii purtați de fiica lui Nicușor Dan în Austria au revoltat internetul. Cât ar costa o pereche identică
Capital.ro
Tragedie în lumea sportului. O mare campioană și-a pierdut viața într-un accident: Medicii nu au putut face nimic
StirileBZI
Alimentele de bază devin un lux! Guvernul taie TVA-ul redus pentru produsele agricole
stirilekanald.ro
Profesoară de 26 de ani, condamnata la 5 ani de închisoare după ce a trimis imagini nud cu ea unui elev de 16 ani. Ireal ce i-a propus băiatului 
Horoscop Rune pentru saptamana 31 iulie – 7 august 2025, cu maestrul Vechersky. Doua zodii au protectie astrala, nimic rau nu le poate atinge, trei zodii dau lovitura, castiga pe toate planurile