Simona Halep, victorie în faţa americancei Taylor Townsend, în turul doi la Miami Open

Jucătoarea Simona Halep, locul 3 WTA şi favorită 2, s-a calificat în turul trei al turneului Miami Open, impunându-se cu scorul de 6-1, 6-3, într-o oră şi trei minute, în faţa americancei Taylor Townsend, locul 96 mondial, sportivă care a venit din calificări.
Romania TV
23 mart. 2019, 04:32
Simona Halep, victorie în faţa americancei Taylor Townsend, în turul doi la Miami Open

Halep a început în forţă meciul, ea câştigând primul set în nici jumătate de oră: 29 de minute şi 29 de secunde. După 12 minute, Simona Halep conducea cu 3-0 şi reuşise două break-uri, iar după 15 minute de joc era deja 4-0. Românca a făcut în total trei break-uri în primul set.

În setul doi, după ce a discutat cu antrenorul său, Townsend şi-a mai revenit puţin şi chiar a reuşit un break, însă nu i-a putut face faţă până la urmă fostului lider mondial. Halep s-a impus cu 6-3, cu două break-uri reuşite.

A fost primul meci de când Halep a anunţat că antrenorul său este Daniel Dobre, iar constănţeanca a beneficiat chiar de sfaturile antrenorului, pe teren, în setul doi, când conducea cu 3-2.

În faza următoare, Simona Halep o va întâlni pe câştigătoarea meciului dintre slovena Polona Hercog, locul 93 WTA, şi japoneza Misaki Doi, numărul 112 mondial, venită din calificări. Iniţial, pe Misaki Doi ar fi urmat să o întâlnească Lesia Ţurenko (Ucraina), locul 28 WTA şi cap de serie 28, însă aceasta s-a retras din cauza unei accidentări la braţ. Hercog a ajuns pe tabloul principal ca lucky loser.

Premiul pentru turul trei este de 48.775 de dolari şi 65 de puncte.

DailyBusiness
Sprijin internațional puternic pentru justiția din România. Ambasadele Occidentale transmit mesaje clare de încredere în țara noastră
Spynews
Top 3 zodii cu cel mai bun suflet! Trebuie să le ai în jurul tău în 2025
Bzi.ro
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Alex Velea: „Au nenorocit-o psihic pe Antonia!“
Fanatik.ro
Greșeala pe care o fac majoritatea oamenilor atunci când spală șosetele. Cum să le cureți, de fapt
Capital.ro
Călin Georgescu, în culmea fericirii. Veste uriașă pentru românii care l-au votat
Playtech.ro
Micul ban din 1999 care costă aproape 20.000 de lei acum. Moneda românească era în orice buzunar
DailyBusiness
Stenograme explozive din dosarul lui Călin Georgescu. ”Câștig sigur. Există un plan, există o strategie pe care numai eu o cunosc”
Adevarul
Trump a vrut să anuleze vizita lui Zelenski în SUA, dar Macron l-a convins să-l primească
wowbiz.ro
Cine este femeia care și-a pierdut viața după ce a fost lovită de o bucată de gheață în Chiajna! Avea doar 35 de ani
Spynews
Cheeseburger cu bacon și maioneză de casă, după rețeta lui chef Horia Manea. Preparatul pe care trebuie să-l încerci
Spynews
Ce program are Irina Fodor la Asia Express. Răzvan Fodor, detalii importante despre competiție: „Când o sun, e deja în cursă”
Evz.ro
Oameni celebri, dar și din politică, dependenți de vrăjitoare. Oana Zăvoranu aruncă bomba
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
kanald.ro
Cutremur astăzi în România! Ce magnitudine a înregistrat seismul și în ce zonă s-a produs
Cancan.ro
BREAKING | Un mare sportiv al României, internat în stare critică la Spitalul Universitar! „Să ne rugăm pentru sănătatea lui”
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Victorie pentru Călin Georgescu. Băsescu a detonat bomba finală: Nu poți să-i interzici
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Iubita fotbalistului, pusă pe site-urile de escorte. A avut relații doar cu milionari celebri
stirilekanald.ro
„Asta își dorește și fiica ta” Igor Cuciuc, decizie radicală la doar 3 luni de la moartea unicului său copil! Nimeni nu credea că va face asta atât de repede
Donald Trump Minimalizează Afirmația privind Dictatura lui Zelenski
MediaFlux
Energia electrică se scumpește cu 60%. Hidroelectrica a făcut anunțul
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cazul penal al lui Călin Georgescu – analiză detaliată