Pe Alin Gălăţescu (47) îl ştiam drept tipul sobru, condescendent, mereu îmbrăcat în negru, care analizează moda cu ochiul specialistului şi care păstrează distanţa în ceea ce priveşte viaţa personală.
Pe Simona Semen am descoperit-o treptat, întâi din ţinutele purtate de vedete şi, mai nou, din colecţiile ei tot mai elaborate. Acum, aflu că e fiica unui preot din Craiova, educată în marketing, la Iaşi, şi care are şi un masterat la Sorbona. Iar, de anul trecut, e soţia şi mama copilului lui Alin. Despre cum i-a adus viaţa împreună, în cele ce urmează.
Păreai un burlac convins, uşor scorţos şi, dintr-o dată, te vedem soţ şi tată.
Alin A venit timpul. Dar nu contează vârsta. Când apare, înseamnă că atunci e momentul.
Simona Noi, când ne-am întâlnit, era singur pentru prima oară după foarte mulţi ani.
Alin Aşa e, la 40 de ani, a fost prima oară, de la 12 ani, când eram complet singur, ceea ce părea destul de straniu.
Simona Noi ne cunoşteam de vreo doi ani, dar eram doar amici, iar eu aveam o altă relaţie atunci.
Cum te-a convins să fiţi împreună?
Simona Totul s-a întâmplat firesc şi a evoluat de la o simplă prietenie. Iar ironia face ca noi, la început, să nu fi fost în cele mai bune relaţii. Eu, la vremea aceea, lucram cu cineva şi aveam un blog de fashion, iar el mi-a scris pe contul blogului să ne felicite, fără să ştie cine e în spatele creaţiilor de acolo. Iar, la prima noastră întâlnire, chiar m-a enervat, mi s-a părut a fi foarte încrezut şi multă vreme nu ne-am înţeles, pentru că tot timpul mă critica.
Citeşte mai mult pe okmagazine.ro