„În momentul în care îi monitorizăm, vedem că au un deficit în saturația oxigenului, o scădere a acestei saturații. Vin cu saturații de 65-70 la sută, fără să aibă neapărat o simptomatologie alarmantă. În mod normal, la un pacient care are o saturație atât de mică, ne așteptăm să resimtă mult mai acut lipsa de oxigen decât o face în realitate. Este ceea ce se numește „silent hypoxia” și „happy hypoxia”. Este o hipoxie care nu-ți creează niciun fel de simptom decât în momentul în care ajungi să fii intubat. Este un prag foarte labil între momentul în care ai această saturație – pe care o suporți foarte bine – și momentul în care ajungi să fii intubat. Suntem surprinși, vă spuneam, că acești pacienți au o simptomatologie foarte redusă comparativ cu starea lor, pe de o parte, iar pe de altă parte, imaginile tomografice sunt catastrofale, este o afectare pulmonară bilaterală, cu afectări de peste 50-60-70 la sută din ambele câmpuri pulmonare”, a explicat medicul Radu Ţincu la Digi24, care avertizează asupra „parşivităţii, vicleniei” virusului SARS-COV2.
„Dacă am compara altă infecție pulmonară care ar determina același grad de desaturare, pacientul ar fi mult mai simptomatic. Aici este partea interesantă pe care SARS-CoV-2 o determină: pacientul are afectare pulmonară de peste 70 la sută, bilaterală, dar nu resimte acest lucru decât atunci când se produce căderea bruscă ce duce la intubare și ventilare mecanică a acestor pacienți”, a precizat medicul.
La un moment dat, când această afectare pulmonară este suficient de importantă, ei nu mai pot să respire singuri și încep să simtă că nu au suficient oxigen.
„În acel moment, se crește fluxul de oxigen pe masca facială, dar la un moment dat, chiar dacă ajungi la capacitatea maximă pe care o poți livra, de 15 litri, nici așa nu reușești să compensezi afectarea pulmonară, pentru că mai rămâne foarte puțin din plămân care mai este funcțional.
Atunci va trebui să duci pacientul în terapie intensivă pentru aplicarea unor manevre de ventilație mecanică non-invazivă, adică aplicăm pe fața acestor pacienți anumite măști faciale speciale, conectate la un aparat de ventilație, sau sunt pacienți cărora li se conectează la nivelul capului un cort, adică o copertină, conectată și ea la un aparat de ventilație mecanică, însă acest aparat nu livrează doar oxigen suplimentar, ci îl livrează cu o anumită presiune și cu anumite volume. Din acel moment, pacientul nu-și mai poate realiza singur aceste schimburi gazoase și este nevoie de o ventilație din ce în ce mai controlată.
Dacă nici așa nu reușim să compensăm deficitul pulmonar pe care acești pacienți îl au, se ajunge la intubație și ventilație mecanică, iar pentru foarte mulți dintre ei reprezintă punctul terminal, pentru că pacientul care ajunge intubat și ventilat mecanic are o mortalitate foarte ridicată, de peste 60-70 la sută. Acest lucru nu este cauzat de intubație, ci pentru că nu mai are capacitate pulmonară suficientă pentru a-și realiza schimburile gazoase”, a explicat medicul primar ATI.
Când apare furtuna de citokine
„Furtuna de citokine – adică acea hiperreacție a sistemului nostru imunitar – apare undeva la 7 – 10 zile de la momentul infectării cu coroanvirus, când organismul începe să producă în exces, în încearcarea de a elimina virusul, aceste molecule proinflamatorii. Ele nu afectează doar plămânul. Plământul este primul punct de afectare, pentru că acolo se produce lupta primară între organism și virus.
În momentul în care acest răspuns inflamator sistemic cuprinde întreg organismul, discutăm de o inflamare la nivelul inimii (miocardită), o inflamare a vaselor de sânge, cu riscul de formare a acelor cheaguri de sânge, cu producerea unor infarcte în diferite zone, accidente vasculare cerebrale. Sunt foarte mulți pacienți care dezvoltă chiar și o afectare renală, din cauza acestor molecule proinflamatorii și a obstrucționării vaselor renale cu cheaguri”, a detaliat Radu Țincu.
Medicul avertizează că pentru unii oameni la nivel pulmonar, inflamația este atât de puternică încât distruge structura normală a plămânului și ulterior plămânul se vindecă cu anumite sechele fibrotice.
Sunt unii pacienţi care ajung să aibă plămânii atât de grav afectaţi de infecţia cu SAR-COV2, încât chiar şi după vindecare au rămas cu afectare pulmonară şi fac la domiciliu oxigeno-terapie.