Sinaia şi Buşteni intră în SCENARIUL VERDE. Astfel, restaurantele, barurile şi cafenelele care funcţionează în Sinaia şi Buşteni pot primi clienţi la 50 la sută din capacitate începând de luni 22 decembrie, este anunţul făcut vineri în urma şedinţei Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU).
Din 17 noiembrie, toate restaurantele şi barurile din Sinaia şi Buşteni au fost nevoite să închidă spaţiile la interior şi să-şi servească clienţii doar în regim „to go”. Au rămas deschise doar restaurantele şi cafenelele din interiorul hotelurilor şi pensiunilor, însă doar pentru turiştii care erau cazaţi în cadrul acelor unităţi.
Cu doar două zile înainte de Revelion, odată cu scăderea numărului de cazuri de infectări cu SARS-CoV-2, CJSU a permis redeschiderea restaurantelor la o treime din capacitate. Astfel, de luni 22 februarie 2021, Sinaia şi Buşteni se bucură de o relaxare a restricţiilor care au afectat drastic industria HoReCa din zona montană a judeţului Prahova.
În plus, tot de luni, elevii din Sinaia şi Buşteni se întorc la şcoală fizic. În Prahova, doar o singură localitate a rămas în scenariul roşu, din cauza numărului mare de cazuri de COVID-19 la nivel local. Este vorba despre comuna Cosminele. Azuga, Olari şi Poiana Câmpina sunt în scenariul galben, rstul localităţilor din Prahova fiind ”pe verde”.
Grupul pentru Comunicare Strategică a anunţat 2.712 cazuri noi de infectare cu virusul SARS-COV 2 în ultimele 24 de ore în România. Numărul total al persoanelor infectate confirmate a ajuns la 774.555. Până în prezent, în România, au fost confirmate 136 de cazuri de infectare cu tulpina britanică de coronavirus.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.712 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 683 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 5.831.513 de teste RT-PCR și 238.321 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 25.447 de teste RT-PCR (15.249 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 10.198 la cerere) și 7.669 teste rapide antigenice.
De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 1.395 teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 19 februarie a.c.
Pe teritoriul României, 40.138 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 10.145 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 60.301 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 136 de persoane.