Sindicaliştii din Sănătate ar putea ieşi în stradă: Trebuie negociat Contractul Colectiv de Muncă

Contractul Colectiv de Muncă din sistemul sanitar, care reglementează relațiile dintre angajator și angajat, drepturile și obligațiile ficăruia, trebuia negociat și aprobat până la 31 decembrie 2016. Contractul de anul trecut a fost deja prelungit o dată, așa că, legal, nu mai are efect, motiv pentru care întreg sistemul e în aer, atrag atenția sindicaliștii de la Federația Sanitas și de la Federația Solidaritatea Sanitară.
Iulian Tudor
03 feb. 2017, 10:43
Sindicaliştii din Sănătate ar putea ieşi în stradă: Trebuie negociat Contractul Colectiv de Muncă

Contractul Colectiv de Muncă nu reglementează, în mare, chestiuni financiare, ci relațiile ditre angajat și angajator. De regulă, acesta include doleanțele Ministerului vizavi de angajații din sistem, dar și măsuri care să protejeze salariații în fața abuzurilor. Or aceste lucruri trebuie negociate„, explică Iulian Pope, prim-vicepreședintele Federației Sanitas.

Pe 18 ianuarie, reprezentanții Sanitas au avut o întâlnire cu ministrul Sănătății Florian Bodog, dar, întrucât acesta nu avea încă desemnat un secretar de stat care să aibă în atribuții dialogul social, întâlnirea a fost strict informală, pentru că demnitarul nu își numise secretarul de stat cu atribuții pe dialog social, fără de care nu poate fi negociat Contractul Colentiv de Muncă, scrie evz.ro.

La masa negocierilor trebuie să fie ministrul Sănătății, secretarul de stat pentru dialog social, sindicatele și reprezentanți ai autorităților locale, întrucât sunt multe unități sanitare în subordinea lor, iar Ministerul nu poate reglementa doar ce are el în subordine. De la noul Guvern ne așteptăm să nu mai facă lucrurile pe repede înainte, cum s-a făcut de fiecare dată, pentru că procedând astfel scapă lucruri importante. Spre exemplu, în Legea salarizării, cu modificările ulterioare, sunt câteva scăpări. Ca să vă dau un exemplu, interpretând paragrafe ale ei, sunt medici specialiști șefi de secție care câștigă mai puțin decât oameni din subordine, ceea ce e anormal, sau angajații de la Oncologie care, dintr-o nefericită exprimare, câștigă mai puțin. Lucrurile acestea nu trebuie făcute la repezeală, trebuie analizate și studiate de toate părțile implicate ca să nu mai existe scăpări și interpretări. Trebuie să vorbim de o reformă reală în sistemul sanitar, de o finanțare corectă a unităților sanitare„, mai spune Iulian Pope.

De la noul Guvern, sindicaliștii se așteaptă să-și respecte promisiunile din programul de guvernare.

Federația Solidaritatea Sanitară solicită Guvernului să se ocupe de adevăratele urgențe ale țării și să se lase de dat ordonanțe! „OUG 13/2017 trebuie retrasă. Altele sunt urgențele!”, subliniază reprezentanții acesteia.

Citeşte şi Sanitas ameninţă cu GREVA GENERALĂ. Voiculescu: Negocierile pentru Contractul Colectiv înainte de aprobarea bugetului, un act ilegal

DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Spynews
Adrian Minune a recunoscut că a înșelat-o pe Cati Simionescu! Cum a reacționat soția manelistului, după ce a aflat totul: ”Am 200 de gagici, nu una”
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Parcul din România care se va transforma de Paște 2025. Sunt așteptați turiști din toate colțurile țării pentru a vedea carnavalul
Capital.ro
România a pierdut cel mai mare artist. NU va mai fi nimeni ca el. Va rămâne veșnic în inimile românilor
Playtech.ro
Ajutor dublu de Paște 2025 pentru unii pensionari: bani pentru miel și cozonac, pe lângă cei 400 de lei de la Guvern
DailyBusiness
Ce pensie vei avea după 40 de ani de muncă? Cum se calculează și ce influențează suma finală
Adevarul
Fost consilier al președintelui Zelenski: „România trebuie să construiască un bloc est-european ce poate rezista valurilor care vin”
wowbiz.ro
Pericol la Cernobîl: România, în zona de risc?! Sarcofagul care izolează materialul radioactiv, grav avariat în urma unui atac cu dronă
Spynews
Două zodii vor fi cerute în căsătorie până la finalul aprilie! Nativii vor avea parte de surprize uimitoare
Spynews
Tzancă Uraganu recunoaște idila cu Laura Vass, după ce paparazzii Spynews.ro i-au surprins împreună: „Mai pici în ispită”. Cum a reacționat Alina Marymar
Evz.ro
Un nou val de frig, cu brumă şi îngheţ. Cod galben şi portocaliu în toată România
Ego.ro
Mihaela Tatu, de nerecunoscut! Cum arăta vedeta la 37 de ani... FOTO
Prosport.ro
FOTO. Cum arată arbitra la care s-au dat fotbaliștii pe teren: „Unii mi-au scris pe Instagram”
kanald.ro
Data la care intră bursele elevilor în luna aprilie 2025. Banii vor fi virați mai devreme
Cancan.ro
Cum a dat soarele, au ieșit la ÎNCĂLZIT! Vedetele au încins atmosfera în parcul Herăstrău - Nu le-a fost rusine deloc
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Apare o nouă taxă auto pentru șoferi. De când vor fi obligați să o plătească
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
stirilekanald.ro
„Alt copil, viața merge înainte” Igor Cuciuc a dat vestea mult așteptată, după moartea Andreei: „Un nou Început”. Artistul și soția sa sunt de nedespărțit acum
Schimbare importantă pentru șoferi: Cei cu două mașini vor plăti o nouă taxă obligatorie
MediaFlux
EXCLUSIV PAPARAZZI. Cum sunt Smiley și Gina după doi ani de căsnicie. Ce nu se vede la televizor sau pe rețelele de socializare FOTO & VIDEO
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Furtul de lemne! Metoda cea mai utilizată, potrivit unui activist de mediu