Sindicaliştii din sănătate vor picheta Ministerul Sănătăţii pe 23 mai şi se pregătesc pentru greva generală, în 15 iunie

După sindicaliștii din Educație, iată că încă o categorie de bugetari pregătește proteste și amenință cu greva generală. Consiliul Naţional al Federaţiei Sanitas a stabilit miercuri programul acţiunilor de protest şi va începe strângerea de semnături pentru declanşarea grevei generale, în 15 iunie.
Irina Dumitrescu
10 mai 2023, 14:58
Sindicaliştii din sănătate vor picheta Ministerul Sănătăţii pe 23 mai şi se pregătesc pentru greva generală, în 15 iunie

Consiliul Naţional al Federaţiei Sanitas a decis declanşarea unor ample mişcări de protest, în contextul în care asigurările Guvernului de a nu bloca ocuparea posturilor în sectoarele Sănătate şi Asistenţă Socială nu s-au concretizat, iar revendicările din februarie nu au fost soluţionate.

Sindicaliştii din sănătate vor picheta Ministerul Sănătăţii, pe 23 mai, începând cu ora 11, iar în 8 iunie organizează o grevă cu întreruperea activităţii timp de două ore, între 9:00 şi 11:00.

Citește și: Circa 15.000 de sindicaliști din Educație mărșăluiesc pe străzile Capitalei. Se pregătesc de grevă generală în 22 mai. Preşedintele FSE Spiru Haret: Vom transmite Guvernului că suntem hotărâţi să continuăm acţiunile de protest

Totodată, din 15 mai începe strângerea de semnături pentru declanşarea grevei generale, programate în data de 15 iunie 2023.

„Consiliul Naţional al Federaţiei Sanitas, constatând că asigurările verbale ale reprezentanţilor Guvernului de a nu bloca ocuparea posturilor în sectoarele Sănătate şi Asistenţă Socială nu s-au concretizat, ci, din contră, a apărut un alt draft al unei Ordonanţe de Urgenţă care va cuprinde aceasta prevedere, coroborat cu faptul ca revendicările noastre din februarie – creşterea salariilor cu minim rata inflaţiei, asigurarea finanţării pentru vouchere de vacanţă etc – nu s-au concretizat, pentru faptul că nici actuala Legea a Salarizării nu este implementată, dar nici noua lege – asumată prin PNRR şi deja negociată cu sindicatele – nu are o finalitate, pentru că o parte dintre sporuri încă sunt plătite la salariul din decembrie 2018, pentru că indemnizaţia de hrană a rămas blocată la sub 10 lei/zi, în timp ce tichetele de masă pentru sectorul privat au ajuns la 30 de lei şi se estimează creşterea valorii la 40 de lei, a hotărât declanşarea unor mişcări de protest ample”, a declarat Viorel Huşanu, preşedintele Sanitas Bucureşti, pentru Agerpres.

Citește și: Spitalul ”cimitir” din România. Medicii se plâng că le mor pacienții pe capete din cauza lipsei de medicamente esențiale

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
Vijelii puternice în România. Vântul a mișcat mașinile care erau parcate. Imagini incredibile / FOTO
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Animalul rar, surprins alături de trei pui în pădurile României. Se deplasează fără zgomot și atacă prada pe neașteptate. Oamenii îl consideră drăgălaș, dar e cel mai mare prădător din Europa, după urs și lup
Capital.ro
Taxă obligatorie pentru șoferi. Trebuie achitată în 2025. Amendă de până la 4.500 de lei
Playtech.ro
Pensiile vor scădea drastic în următorii ani. Ce trebuie să facă viitorii pensionari, conform experţilor
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
Convorbiri interceptate. Soldați ruși blocați pe front mănâncă medicamente și câini. „Au mâncat chiar și Theraflu!”
wowbiz.ro
Fratele Minervei, interviu cu ochii în lacrimi! Valentin Dima, amintiri cu Gabriela: „Mi-aaș dori ca toată lumea să aibă o soră cum am avut eu” | EXCLUSIV
Spynews
Robert Lele anunță despărțirea de Andra Volos? Mesajul ciudat pe care l-a postat și l-a sters imediat: ”Ne-am separat” | FOTO
Spynews
Armin Nicoară, prima imagine cu fiul său, Amir Efrem. Micuțul a venit pe lume cu puțin timp în urmă / FOTO
Evz.ro
Anunț despre autostrada așteptată de toți românii. Impactul colosal al proiectului
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
kanald.ro
Cine e Georgiana Lobonț. Biografie, CV și familie. Cum a ajuns pe culmile succesului și câți copii are artista
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
E zi de doliu în România. Ne-a părăsit un mare nume al țării. Memoria sa va rămâne vie veșnic
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
stirilekanald.ro
Detalii terifiante din vila în care românca Andreea Mottram a fost ucisă de fiica adoptată. Ce a găsit soțul româncei: În jurnal scria negru pe alb cât își detesta mama
Horoscop de weekend 11–13 aprilie 2025. Este o perioadă încununată de succes
MediaFlux
Lovitură pentru pensionari la nivel european. Țara care nu-și mai permite să mențină neschimbat sistemul de pensii
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Se schimbă regulile pentru portarea numerelor de telefon. Ce trebuie să ştii