Sindicatele cadrelor didactice pichetează astăzi Ministerul Educaţiei

Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” pichetează miercuri Ministerul Educaţiei, în semn de protest faţă de comasările de clase şi de unităţi de învăţământ şi faţă de nerespectarea prevederilor legale privind drepturile salariaţilor din învăţământ. Sindicaliştii solicită creşterea alocărilor bugetare pentru educaţie şi un dialog social real.
Romania TV
31 ian. 2018, 04:29
Sindicatele cadrelor didactice pichetează astăzi Ministerul Educaţiei

UPDATE: Sindicaliştii din Federaţia Spiru Haret pichetează Ministerul Educaţiei faţă de „blocarea comasărilor abuzive de clase, grupe şi unităţi de învăţământ”

„Este vorba despre nişte comasări abuzive dispuse la ordinul MEN, comasări de şcoli, de clase, desfiinţarea unor structuri ale unităţilor şcolare, în special din mediul rural, avem un cost standard care este subdimensionat. Toate aceste măsuri au fost dispuse fără a se purta vreun dialog cu partenerii reprezentativi, nici cu părinţii. Suntem în situaţia în care marile colegii naţionale, unde aveam personal înalt calificat, nu se pot încadra în costurile standard. Ei îşi doresc să îndepărtăm profesori bine pregătiţi şi să aducem numai debutanţi pentru că ei costă mai puţin. Noul ministru are obligaţia să ţină cont de problemele pe care noi le prezentăm cu ocazia acestor acţiuni şi să dispună măsurile care se impun”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Marius Nistor, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”.

„Problemele pleacă de la alocarea unui buget insuficient pentru şcoli, de la calcularea costului standard care este insuficient pentru plata salariilor în 2018. Sunt comasări la şcoli care se află şi la 20 de kilometri distanţă una de alta, lucru care nu mai permite un management eficient. Totul vine din această idee de a restrânge cheltuielile din învăţământ şi de diminuare acestor cheltuieli pe cale de consecinţă. Mai sunt şi alte probleme: până la această dată trebuia să avem un regulament de sporuri, nu îl avem, trebuia să avem criterii de normare, nu le aveam în egală măsură. Situaţia s-a agravat la începutul anului 2018”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Ştefan Militari, consilier juridic şcolar. 

Pichetul urmăreşte „blocarea comasărilor abuzive de clase, grupe şi unităţi de învăţământ; respectarea prevederilor legale privind drepturile salariaţilor din învăţământ; dialog social real în educaţie; creşterea alocărilor bugetare pentru educaţie reflectate în special în costul standard per preşcolar /elev”, se arată într-un comunicat de presă al sindicaliştilor, remis MEDIAFAX.

Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” a anunţat că s-a retras luni din toate structurile de dialog social de la nivelul Ministerului Educaţiei Naţionale până la momentul în care instituţia „va înţelege că un dialog social real presupune transparenţă, comunicare, discuţii de pe poziţii de egalitate şi parteneriat”.

 

Pichetul cadrelor didactice este programat de la ora 11.00, în faţa Ministerului Educaţiei. „Acţiunea noastră urmăreşte: blocarea comasărilor abuzive de clase, grupe şi unităţi de învăţământ; respectarea prevederilor legale privind drepturile salariaţilor din învăţământ; dialog social real în educaţie; creşterea alocărilor bugetare pentru educaţie reflectate în special în costul standard per preşcolar/elev”, precizează sindicatele din Educaţie.

Sindicaliştii anunţă, de asemenea, că s-au retras din toate structurile de dialog social de la nivelul ministerului, „până la momentul în care instituţia va înţelege că un dialog social real presupune transparenţă, comunicare, discuţii de pe poziţii de egalitate şi parteneriat”.

DailyBusiness
Dispar paracetamolul și amoxicilina din farmacii! UE a dat ordinul!
Spynews
Imagini exclusive de la ceremonia de decorare a lui Gheorghe Hagi cu cea mai înaltă distincție a statului român. Ce invitați de seamă participă / VIDEO
Bzi.ro
Loredana a sărutat un celebru tiktoker! Acesta a rămas fără reacție
Fanatik.ro
Mărturia româncei care a scos-o din minți pe mama lui Elon Musk: ”S-a atacat rău. Dacă aș face-o din nou? Oooh, da!” Exclusiv
Capital.ro
Răsturnare de situație! George Simion a făcut anunțul serii despre candidatura la prezidențiale
Playtech.ro
Acceptarea tacită a moștenirii. Când se face şi de ce
DailyBusiness
Cât costă un kilogram de roșii românești la tarabe. Prețuri cu 50% mai mari decât anul trecut
Adevarul
Donald Trump, agent de publicitate pentru Elon Musk. Dovada este pe notița atașată la discursul său de la Casa Albă
wowbiz.ro
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Spynews
Plăcinte leneșe din ovăz, mere și caise uscate. Rețeta simplă și rapidă
Spynews
Natalia Mateuț, imagine de colecție cu tatăl ei. Dorin Mateuț, prezent la ceremonia lui Gheorghe Hagi de decorare cu Ordinul Național „Steaua României”
Evz.ro
Luna Sângerie și influența asupra zodiilor: Magia unei nopți cosmice
Ego.ro
Vedeta PRO TV regretă relația cu postul! Dezvăluiri neașteptate! EXCLUSIV
Prosport.ro
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces
kanald.ro
Banii oferiți între rude vor fi verificați de ANAF! Se vor impozita cu 70% cadourile, dacă nu se știe proveniența banilor
Cancan.ro
Obiectul BIZAR care a fost pus pe sicriul cu trupul neînsuflețit al Minervei. Toți cei prezenți la înmormântare au rămas mască!
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Marele actor a murit. A fost cea mai iubită voce. Toată lumea e în lacrimi
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
„E ceva extrem de personal. Tremur toată”. A rupt tăcerea despre cei 3 iubiți
stirilekanald.ro
George Bondor s-a sinucis! Detalii de ultimă oră
Casa de Pensii a transferat banii pe carduri. La ce oră intră în cont pensia pe luna martie
MediaFlux
Planul secret al SUA pentru Ucraina. Ce se ascunde în spatele negocierilor
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Diversiunea strategică a suveraniștilor: Atenție, vine Anton! Anton? Care Anton?