Sindicatul Europol acuză DSP că a lăsat în agonie timp de 48 de ore un poliţist infectat cu COVID 19 UPDATE

Sindicatul Poliţiştilor Europol a publicat pe site, distribuit şi pe pagina de Facebook, un articol în care acuză DSP de faptul că a ignorat un coleg infectat cu COVID, împreună cu toată familia, iar după ce a ajuns la spital a fost trimis în izolare la domiciliu, unde starea de sănătate i s-a înrăutăţit.
Romania TV
30 iul. 2020, 17:51
Sindicatul Europol acuză DSP că a lăsat în agonie timp de 48 de ore un poliţist infectat cu COVID 19 UPDATE

UPDATE: „Urmare a mediatizării de către organizaţia noastră a situaţiei dramatice prin care trece colegul nostru Buciuc Ciprian din cadrul Secţiei Regionale de Transporturi Bucureşti, infectat cu Covid-19, directorul DSP Bucureşti, Oana Nicolescu, a intervenit, iar în acest moment colegul nostru împreuna cu soţia şi cei doi copii minori sunt internaţi într-o rezervă a Institutului Matei Balş, fiind sub observaţie medicală, unitatea spitalicească făcându-le analize la sânge şi analize cu raze X”, a transmis Sindicatul Europol, conform News.ro.

„Nici polițiștii care pe toată perioada pandemiei au fost în linia întâi, nu au fost „iertați” de infectarea cu virusul Sars-Cov-2, momentan existând peste 1000 de colegi infectați. Și colegul nostru Buciuc Ciprian din cadrul Secției Regionala de Politie Transporturi București a fost confirmat pozitiv luni, 27.07.2020, împreună cu soția și cei 2 copii în vârstă de 3 ani și respectiv 2 luni.

După ce sâmbătă, 25.07.2020 aceștia au fost testați de către DSP la domiciliu, luni 27.07.2020 au primit răspunsul ca fiind confirmați pozitiv, DSP, urmând să trimită o ambulanță pentru evaluarea clinică, deși aceștia au manifestat în toată această perioadă stări febrile, dureri de cap, vomă și dificultăți grave de respirație.

Ei bine, ghinion, ambulanța abia după două zile a venit, în data de 29.07.2020 transportându-i ulterior la Spitalul Victor Babeș din București, unde după o evaluare sumară, au fost puși să semneze că se vor interne la domiciliu, pe motiv că nu mai sunt locuri disponibile, deși aceștia au susținut că starea lor de sănătate precară le-ar putea pune în pericol viața.

Astăzi în jurul prânzului, colegul nostru a luat din nou legătura cu DSP București, solicitând o ambulanță având în vedere că dificultățile de respirație s-au agravat atât pentru el, cât și pentru copii, manifestând stări de vomă cu cheaguri de sânge, starea sa de sănătate a acestora fiind deteriorată în condițiile în care el și familia sa nu au fost evaluați medical de un specialist. DSP București l-a pus în așteptare, menționând că vor trimite o ambulanță la domiciliul acestora, deși în urmă cu numai două zile au spus la fel și au trimis după mai bine de 48 ore.Din moment în moment, starea colegului și a familiei acestuia se poate agrava, aceștia fiind neputincioși în fața unui sistem depășit de situație.

E strigător la cer ceea ce se întâmplă cu cei infectați cu coronavirus, haosul și indolența domnind în instituțiile statului cu atribuții în combaterea pandemiei, iar posibilitatea de a muri cu zile crește de la o zi la alta. Sunt impardonabile greșelile pe care le fac cei care sunt puși să gestioneze această situație delicată, iar asta nu poate fi decât o dovadă a incompetenței care a acaparat sistemul public de sănătate din România.

Viitorul ne aparține!”, se arată în articolul semnat şi distribuit de Sindicatul Poliţiştilor Europol.

Citeşte şi: Incendiu puternic în apropiere de Bucureşti. Este pericol de explozie UPDATE

DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Spynews
Mihai Leu, transportat de urgență la spital. Fostul campion e în stare critică la Terapie Intensivă. A fost adus la Spitalul Fundeni cu elicopterul
Bzi.ro
Laura Cosoi, apariție neașteptată în costum de baie! Arată senzațional la 43 de ani, după 4 nașteri
Fanatik.ro
Cinci zodii încep luna mai în forță. Noroc cu carul în următoarele 20 de zile. Fecioarele, cele mai avantajate
Capital.ro
ANAF nu te lasă să păstrezi toți banii câștigați. Fiscul te taxează cu 40%. Românii sunt datori la stat
Playtech.ro
Cât e ajutorul social în Spania în 2025. Ce condiții trebuie să îndeplinească un român pentru a-l primi
DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Adevarul
„Acea națiune va fi zdrobită foarte curând”. Trump spune că încearcă să salveze Ucraina
wowbiz.ro
România, fără curent în următoarele zile! Vestea vine după blackout-ul din Spania și Portugalia. Lista zonelor care nu vor avea electricitate. Ce se întâmplă, de fapt?
Spynews
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit infarct la 24 de ani. Care e starea de sănătate a tânărului / FOTO
Spynews
Mihai Mitoșeru, primele declarații despre noua iubită! Este prima relație oficială după divorț
Evz.ro
Trei zodii care vor atinge succesul financiar în luna mai. Li se schimbă destinul
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Românii din acest oraș sunt sfătuiți să evite apa de la robinet! Primarul a făcut anunțul
Cancan.ro
BREAKING | Vești proaste de la spital despre Mihai Leu. Sportivul român a fost indus în comă pentru a nu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Permis de conducere pentru pensionari. UE ordonă control obligatoriu. Vin reguli noi din 2025
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Restaurant mistuit de flăcări. Cel puțin 22 de oameni au murit
Pană de curent în România. Autorităzile au făcut acum anunțul: zonele afectate
MediaFlux
ANAF are o nouă țintă. Informații pentru românii care merg la medic
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Când lecțiile vin de la repetenți: ce ne transmite JD Vance înainte de alegeri