Sindicatul SUS CFR Călători ameninţă cu proteste dacă societatea feroviară va fi trecută pe lista companiilor neprofitabile

Reprezentanții Sindicatului pentru Unitatea Salariaților CFR Călători (SUS CFR Călători) amenință cu proteste dacă CFR Călători va fi trecută pe lista companiilor neprofitabile, anunță Rodrigo Maxim, președintele Sindicatului.
Romania TV
16 oct. 2017, 15:25
Sindicatul SUS CFR Călători ameninţă cu proteste dacă societatea feroviară va fi trecută pe lista companiilor neprofitabile

„Vom ieși prin mitinguri de protest dacă la a doua rectificare bugetară lucrurile nu se redresează și dacă nejustificat se introduce unitatea feroviară ca unitate neprofitabilă. CFR Călători avea 73 de milioane de lei profit. Dacă s-au luat 123 de milioane de lei, trece pe minus și trebuie schimbat bugetul prin hotărâre de Guvern, ceea ce este inacceptabil din punctul nostru de vedere, în condițiile în care toată Uniunea Europeană merge într-o altă direcție a transportului feroviar”, a declarat luni, pentru AGERPRES, Rodrigo Maxim.

De asemenea, acesta a mai spus că iarna îi va prinde din nou nepregătiți, precizând că „pregătirile se fac numai pe hârtie”.

„Am atenționat că iarna ne va găsi din nou nepregătiți pentru faptul că vom avea pregătiri făcute numai pe hârtie, ca și în alți ani, și am solicitat ca achiziția de material rulant să se facă pe fonduri europene, care vor avea termen final prin 2021-2022. Am solicitat să se înceapă de anul acesta achiziționarea a 12 rame electrice, ce pot fi luate printr-un împrumut BERD”, a mai spus Maxim.

Liderii Sindicatului pentru Unitatea Salariaților CFR Călători (SUS CFR Călători), afiliat la Confederația Sindicală Națională Meridian, s-au întâlnit luni cu ministrul Consultării Publice și Dialogului Social, Gabriel Petrea, pentru a-i prezenta rezultatele întâlnirii de lucru ce a avut loc în data de 9 octombrie 2017 cu ministrul Transporturilor de la acea dată, Răzvan Cuc, se arată într-un comunicat Meridian, remis AGERPRES.

„În contextul recentei remanieri guvernamentale, liderii Sindicatului pentru Unitatea Salariaților CFR Călători (SUS CFR Călători) s-au întâlnit astăzi (luni, n.r.) cu ministrul Consultării Publice și Dialogului Social, pentru a-i prezenta rezultatele întâlnirii de lucru din data de 9 octombrie 2017 cu ministrul Transporturilor de la acea dată, domnul Răzvan Alexandru Cuc, și pentru a-i solicita domnului ministru Gabriel Petrea să participe la o întâlnire cu noul ministrul al Transporturilor, pentru ca problemele semnalate de sindicate la întâlnirea precedentă să fie susținute și introduse cu prioritate pe agenda sa de lucru”, se arată în comunicat.

Sindicaliștii au venit cu o serie de revendicări, printre care urgentarea proiectului de lege a statutului personalului feroviar, restituirea compensației SNTFC CFR Călători din a doua rectificare bugetară din acest an, aducerea reparatorilor de locomotive înapoi ca salariați ai SNTFC Călători, achiziția de material rulant nou, precum și angajarea a 300 de mecanici, tineri absolvenți.

DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Spynews
Mihai Leu, transportat de urgență la spital. Fostul campion e în stare critică la Terapie Intensivă. A fost adus la Spitalul Fundeni cu elicopterul
Bzi.ro
Laura Cosoi, apariție neașteptată în costum de baie! Arată senzațional la 43 de ani, după 4 nașteri
Fanatik.ro
Cinci zodii încep luna mai în forță. Noroc cu carul în următoarele 20 de zile. Fecioarele, cele mai avantajate
Capital.ro
Anunț pentru românii cărora le expiră buletinele. Noua decizie a intrat deja în vigoare. Ce se întâmplă cu cărțile de identitate
Playtech.ro
Cât e ajutorul social în Spania în 2025. Ce condiții trebuie să îndeplinească un român pentru a-l primi
DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Adevarul
„Acea națiune va fi zdrobită foarte curând”. Trump spune că încearcă să salveze Ucraina
wowbiz.ro
România, fără curent în următoarele zile! Vestea vine după blackout-ul din Spania și Portugalia. Lista zonelor care nu vor avea electricitate. Ce se întâmplă, de fapt?
Spynews
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit infarct la 24 de ani. Care e starea de sănătate a tânărului / FOTO
Spynews
Mihai Mitoșeru, primele declarații despre noua iubită! Este prima relație oficială după divorț
Evz.ro
Trucuri simple și eficiente. De ce să punem telefonul într-un pahar de sticlă
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Românii din acest oraș sunt sfătuiți să evite apa de la robinet! Primarul a făcut anunțul
Cancan.ro
BREAKING | Vești proaste de la spital despre Mihai Leu. Sportivul român a fost indus în comă pentru a nu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
ANAF a dat ordin. Românii sunt obligați în mai 2025. Termen limită obligatoriu - vineri, 9 mai
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Restaurant mistuit de flăcări. Cel puțin 22 de oameni au murit
Pană de curent în România. Autorităzile au făcut acum anunțul: zonele afectate
MediaFlux
ANAF are o nouă țintă. Informații pentru românii care merg la medic
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Când lecțiile vin de la repetenți: ce ne transmite JD Vance înainte de alegeri