Singura salvare a pacienţilor care au nevoie la ATI, moartea altui pacient. Drama incredibilă a unei asistente, povestită de Musta

Medicul Virgil Musta a vorbit despre dramele pacienților COVID care ajung în stare gravă la spital, fără să mai aibă loc la terapie intensivă. Acesta a dat drept exemplu o asistentă a cărei ”șansă” a fost moartea unui pacient de la ATI.
Romania TV
21 oct. 2020, 10:06
Singura salvare a pacienţilor care au nevoie la ATI, moartea altui pacient. Drama incredibilă a unei asistente, povestită de Musta

Conform medicului, salvarea pacienților care au nevoie să ajungă la ATI este ca un pacient deja internat pe această secție să moară. Din această cauză oamenii ajung să se bucure de moarte cuiva, iar acest lucru provoacă draume în mintea medicilor. 

De asemenea, medicul a vorbit și despre situația în care cadrele medicale trebuie să ia decizii grele, acestea fiind măcinate ulterior de aceste decizii.

”A adus salvarea o persoană cu saturaţia de 60%, ceea ce înseamnă terapie intensivă imediat. Era plin, a început să se dea telefoane, nu era niciun loc în terapie intensivă şi ca să nu moară în salvare, a fost pusă repede într-un salon, i-a fost pus oxigen să crească măcar până la un nivel de 75-80%, chiar dacă organismul suferă pe o perioadă scurtă de timp şi să vedem dacă se găseşte o soluţie. Ştiţi care a fost soluţia? Ea s-a internat la ora 22. Soluţia a fost că a murit cineva de pe Terapie Intensivă la 2 noaptea şi s-a eliberat un loc. E îngrozitor, pacienta aceea să se bucure că a murit cineva. Sunt traume psihice care vor rămâne în mintea medicilor care le trăiesc. Aveam speranţă că comunitatea noastră ne înţelege şi ne sprijină, dar ne-am pierdut speranţa. Noi suntem puşi într-o situaţie de a lua decizii grele, te va măcina această decizie. Trebuie să evaluezi din doi – trei pacienţi care are cea mai mare şansă”, a declarat Musta la Pressalert Live.

De asemenea, medicul susține că singura metodă de a stopa pandemia este ca fiecare persoana să își asume orice întâlnire, cu orice persoană, iar acestea să se desfășoare cu mască și la o distanță de peste un metru. 

”Dacă eu, în ultima perioadă, spun că singura şansă a noastră de stopa această epidemie este să asumăm individual orice întâlnire, cu orice persoană, prieteni, cu excepţia familiei cu care stai toată ziua, să se desfăşoare cu o mască şi la o distanţă cum suntem noi acum, de un metru şi ceva, de fapt este mesajul pe care îl transmit tuturor telespectatorilor. Este singura noastră şansă. Eu poate că în activitatea mea mă pot contamina şi dacă aş fi pozitiv, dar fără simptome, în decurs de o oră cât durează emisiunea, sigur vă contaminez şi pe dumneavoastră. Chiar dacă legea ne permite să stăm fără mască, dar eu zic că este mai precaut şi este singura şansă”, a mai declarat doctorul Musta.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Sistemul SGR RetuRo se modifică. Ce se va întâmpla cu sticlele duse la reciclare, au început să apară și containere pentru o nouă categorie de produse
Capital.ro
Finalul lui Călin Georgescu: E scos din joc! Verdictul sosit duminică, 27 aprilie: Nu au nimic
Playtech.ro
Ridicarea ștergătoarelor în parcare se lasă cu dosar penal. Când gestul de răzbunare aparent banal devine infracțiune
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Țara în care prețurile sunt mai mici ca în România, iar salariul minim e 2.234 de euro. „Poți să nu lucrezi toată viața, dar primești pensie”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Vara anului 2025, una dintre cele mai fierbinți din ultimele decenii. Vești teribile de la meteorologi
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Explozie uriașă la cel mai mare port din Iran! Sunt zeci de morți și peste 700 de răniți
Cancan.ro
Alex Bodi îl face praf pe Beinur: 'Uiți că nici nu aveai chiloți pe tine? Ai rămas pe stradă în Dubai și…'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Am pierdut cel mai mare actor. Toată lumea îl plânge: Te vom păstra în amintirea noastră
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Dezastrul de la Cernobîl, 39 de ani după: Urmele radioactive sunt încă prezente în România! Cum pot ajunge pe masa fiecăruia dintre noi
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Adevărul despre carnea de mici pentru 1 mai. Anunț de ultimă oră de la autorități
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Destinație exotică cu prețuri mici în luna mai. Poți economisi peste 50% din prețul cazării