Singurul cuvânt din limba română ce are cinci consoane consecutive. Nici măcar nu te așteptai la el

Deși mulți considerăm că stăpânim foarte bine limba română, aceasta nu încetează niciodată să ne surprindă cu particularitățile ei uimitoare și cuvintele suprinzătoare. Un exemplu foarte bun este singurul cuvânt care conține cinci consoane consecutive, lucru pe care foarte puțini l-au realizat până acum.

Cuvântul din limba română ce are cinci consoane consecutive

În cazul structurilor fonetice neobișnuite, cuvântul „optsprezece” se remarcă prin cele cinci consoane consecutive. Deși îl folosim zilnic, cel mai probabil, puțini am realizat că în acest cuvânt se succedă cinci consoane: „p, t, s, p, r”.

Citește și : Care este cuvântul din limba română care începe și se termină cu vocala „î”. Cei mai mulți dintre noi nu l-au folosit niciodată

Deci, „optsprezece” este un cuvânt a cărui succesiune de consoane poate trece neobservată și care atrage atenția asupra frumuseții limbii române.

Alte articole

Cuvântul unic din limba română care începe și se termină cu o vocală, restul literelor fiind doar consoane

Cuvântul banal din limba română pe care străinii nu-l pot pronunța corect. Românii îl folsoesc zilnic, dar pentru mulți e greu de rostit

Alte curiozități lingvistice ale limbii române

Pe lângă acest termen, în limba română se găsesc mulți alții care aduc un farmec aparte graiului nostru și care stabilesc anumite recorduri lingvistice. Spre exemplu, un cuvânt care începe și se termină cu o vocală, dar are doar consoane în interior, este „înspre”, cu doar șase litere.

Un alt termen interesant provine din domeniul medical și este cel de „angionefrografie”, care conține fiecare literă de două ori, fenomen rar în limba română.

Citește și : Cuvântul din limba română pe care 99% dintre români îl scriu și pronunță greșit. Și tu îl folosești zilnic

Un alt exemplu interesant, în materia discrepanței între singular și plural, este diferența dintre „om” și „oameni”. Cele patru litere diferență reprezintă cea mai mare discrepanță la transformarea formei cuvântului în limba română, o trăsătură pe care puțini o cunosc.