Explicaţia performanţei ei este simplă. „A fost o pregătire constantă în cei patru ani de liceu şi cei de şcoală generală”, a spus Alina Negrea, într-o emisiunea România TV. Din toamnă, Alina va merge la University College London, unde va studia chimia. Pentru a fi admisă, ea trebuia să obţină la examenul de bacalaureat cel puţin nota 9 la probele de matematică şi chimie organică.
Pe lângă cele două discipline, Alina Negrea a mai susţinut exament la limba română, proba de limba engleză fiind echivalată în urma unor cursuri intensive. „Am avut la un moment dat şi meditaţii ce au constat într-un fel de lămuriri la întrebări pe care le aveam înainte de examen”, a povestit Alina.
După finalizarea studiilor universitare, Alina îşi propune să se întoarcă în ţară. „Am ales Anglia pentru că vreau să intru în contact cu altă mentalitate şi anumite informaţii din lumea ştiinţifică, dar mă voi întoarce pentru a schimba ceva în domeniul în care vreau să intru”, a precizat ea.
Deşi a auzit de scandalul de la examenul de bacalaureat din Liceul „Dimitrie Bolintineanu”, Alina Negrea nu a fost interesată de detalii. „M-am concentrat exclusiv asupra lucrurilor pe care le aveam de repetat pentru examen”, a spus eleva.
Ea a adăugat că rezultate de la bacalaureat nu au fost obţinute în detrimentul unei vieţi sociale destul de active. „În cluburi nu merg, dar am putut ieşi cu prietenii la un film sau la o terasă”, a explicat Alina Negrea.