Singurul sector din imobiliarul românesc unde preţurile cresc

Preţul terenurilor agricole din România variază între 1.500 şi 2.700 de euro/hectar, în funcţie de gradul de comasare şi calitatea solului, se arată într-un studiu realizat de compania de consultanţă imobiliară DTZ Echinox.
Andrada Ghira
28 feb. 2012, 12:18
Singurul sector din imobiliarul românesc unde preţurile cresc

Studiul arată că până la sfârşitul acestui an preţurile pe metru pătrat în cazul terenurilor comasate şi care se află în locaţii cheie ar putea înregistra creşteri de până la 20% faţă de media pieţei. Preţurile pentru terenurile cu păduri variază între 2.000 şi 5.000 de euro/hectar.

„În contextul economic actual, caracterizat de volatilitate pe piaţa imobiliară tradiţională şi pe fondul unei crize alimentare, asistăm la un interes semnificativ pentru terenurile agricole în România, atât din partea companiilor locale, cât şi din partea celor străine, care nu sunt investitori tradiţionali în agricultură. Credem că preţul terenurilor agricole este probabil să se situeze pe un trend crescător pe termen mediu. Având în vedere interesul pentru astfel de achiziţii, estimăm că tranzacţiile cu terenuri agricole vor reprezinta 50% din totalul de tranzacţii care se vor încheia în acest an”, spune Marius Gricorică, senior business analyst la DTZ Echinox.

În perioada 2000-2008, preţurile terenurilor au crescut cu 300%, se mai arată în studiul citat. România are o capacitate agricolă de 14,7 milioane hectare de teren, din care doar 10 milioane de hectare sunt folosite ca terenuri arabile. Un studiu realizat în 2008 arată că 6,8 milioane hectare sunt nefolosite. Din totalul de 14,7 milioane hectare de teren, 10 milioane hectare reprezintă teren arabil, 3,3 milioane hectare teren pentru păşune, 220.000 de hectare teren pentru cultivarea viţei de vie şi 206.000 hectare teren pentru livezi.

De asemenea, 90% din terenurile agricole sunt deţinute de privaţi, iar 500.000 de hectare sunt disponibile spre vânzare. Dar, o problemă o constituie parcelarea terenurilor între moştenitori, ceea ce face dificilă găsirea unor terenuri cu suprafeţe mari. Astfel, terenurile cu suprafeţe mari sunt foarte rare. Pentru obţinerea unei suprafeţe de 1.000 de hectare, de exemplu, ar trebui ca un investitor să cumpere terenuri de la 500 – 900 de proprietari, procedură ce poate dura până la câteva luni, în funcţie de numărul de vânzători implicaţi în acest proces şi de disponibilitatea lor de a semna actele la un notar, se mai arată în studiul DTZ Echinox. În general, preţul pe hectar al terenurilor agricole comasate este mai mare cu 50% faţă de cel al parcelelor mai mici.

Deşi preţurile terenurilor agricole din România au urmat un trend crescător în ultimii ani, aceste valori sunt de trei până la şapte ori mai mici decât în alte state europene. Estimările arată că acest nivel se va menţine în următorii ani.

 

Preţurile terenurilor agricole diferă de la o regiune la alta. Spre exemplu, în partea de nord-est şi sud-est, preţul mediu este de aproximatic 1.500 – 1.600 euro/hectar, în timp ce în judeţele din apropierea Bucureştiului, media este de 2.000-2.700 euro/hectar.

În ceea ce priveşte terenurile cu păduri, România deţine şase milioane de hectare, adică 25% din suprafaţa ţării. Din acest total, 4 milioane de hectare sunt deţinute de autorităţile române. Volumul mediu de lemn la hectar este de 217 metri cubi, faţă de media europeană de 147 metri cubi. Marea majoritate din pădurile de vânzare din România cu vârste de 60-70 de ani nu au fost încă exploatate.

 

 

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
A început Săptămâna Patimilor. Tradiții și obiceiuri pentru fiecare zi înainte de Paște
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Ce este laptele UHT vândut în supermarketuri, de fapt. Mulți români îl cumpără fără să știe
Capital.ro
Americanii cutremură România. Au dezvăluit marele secret din spatele lui Călin Georgescu
Playtech.ro
Spălătoriile auto sunt în continuare o mină de aur! afacerea clasică, dar profitabilă indiferent de orașul în care trăiești
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
De la ce părinte moștenesc copiii inteligența și cine le transmite trăsăturile emoționale și forța fizică
wowbiz.ro
Incredibil ce a spus Mihai Sturzu de la HI-Q despre Dana Nălbaru și viața pe care o duce fosta lui colegă acum: „Nici nu-ți dai seama că e trădare”
Spynews
Alexia Eram a plecat în vacanță! Ce destinație europeană a ales influencerița / FOTO
Spynews
Cât de mare a crescut fiul cel mic al lui Adrian Mutu. Tiago a împlinit 8 ani / FOTO
Evz.ro
S-a zguduit România! Mișcare seismică importantă
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Cătălina Ponor s-a transformat dintr-o gimnastă eroină într-o mamă gospodină. La 37 de ani, marea campioană s-a dedicat familiei
kanald.ro
BREAKING NEWS Șoferul autoturismului care a fost evitat de microbuzul căzut în Dunăre a fost dus la spital! Câte persoane s-ar fi aflat în microbuz
Cancan.ro
Scărlătescu a băut până a ADORMIT în fund! Imagini ȘOC: a căzut și...
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Interzis la tranzacții cu numerar. Se deschide obligatoriu cont la bancă. ANAF a început controlul
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Jordan Chiles, rivala Anei Bărbosu, a arătat poate prea mult într-un costum de baie
stirilekanald.ro
Polițista de penitenciar, relații amoroase cu un deținut în celulă VIDEO
Crin Antonescu l-ar învinge pe George Simion în turul 2 al alegerilor prezidenţiale. Rezultatele ultimului sondaj CURS
MediaFlux
Ultima oră: Cutremur în zona Vrancea! Unde s-a simțit cel mai tare
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Primă la aniversarea căsătoriei: până la 3.000 de lei! Vezi cum poți beneficia