Atentatul, despre care s-a aflat abia miercuri, a avut loc duminică după-amiază și a fost comis, conform ziarului citat, de două facțiuni de opoziție — Ahrar al-Sham și mișcarea Bayan.
Potrivit biroului de presă al Ahrar al-Sham, cele două facțiuni, în coordonare cu jihadiști locali, care se infiltraseră pe teritoriul bazei militare ruse, au decis să comită atentatul după ce au observat o adunare de generali de rang înalt.
Gruparea Ahrar al-Sham susține că zeci de generali ruși au fost uciși și răniți în explozie.
Anunțul privind acest atac a fost amânat până miercuri pentru a se asigura că jihadiștii implicați în atac s-au întors în siguranță în teritoriile controlate de opoziție, scrie The Jerusalem Post, citând surse din cadrul facțiunilor amintite, informează Agerpres.
Citeşte şi Atentat TERORIST: Cel puţin 120 de morţi în Siria. Cel mai grav atac din ultimii cinci ani
Baza militară rusă care a fost ținta atentatului cu mașina-capcană este considerată unul dintre cele mai importante centre militare ale forțelor rusești de pe coasta mediteraneană a Siriei, fiind situat la aproximativ 15 km de Latakia.
Atentatul a fost anunțat cu puțin timp înainte de intrarea în vigoare a armistițiului convenit între Rusia și SUA, programat să înceapă sâmbătă. Moscova și Washingtonul au indicat deja că încetarea ostilităților nu se extinde și asupra grupării Statul Islamic (SI) și a Frontului Al-Nosra, dar după acest atac Rusia ar putea adăuga pe această listă și Ahrar al-Sham, scrie The Jerusalem Post.
Ministerul rus al Apărării nu a făcut deocamdată vreun comentariu cu privire la informațiile despre presupusul atentat.