Trupele guvernamentale au ajuns în ‘inima’ Palmirei, a relatat canalul de televiziune Ikhbariya, care a difuzat însă imagini numai din afara orașului istoric, ocupat de Statul Islamic din luna mai anul trecut.
Se duc lupte pe străzile Palmirei, considerată ‘perla’ deșertului sirian, a relatat corespondentul RIA Novosti din teren. Grupuri de asalt ale rebelilor ‘Șoimii pustiului’ sunt antrenate în prezent în lupte care se dau în partea de vest a orașului Palmira.
Principalele forțe ale armatei siriene și rebelii au ocupat toate înălțimile strategice din jurul Palmirei. Ofensiva este complicată de furtuna de nisip.
Susținută de aviația rusă, armata siriană a început la 7 martie o bătălie pentru preluarea controlului asupra acestui oraș antic înscris de UNESCO în Patrimoniul cultural universal și care a fost ocupat de Stat Islamic în mai 2015, potrivit Agerpres.
Citeşte şi General rus: Nu voi ascunde faptul că trupe speciale ruse sunt active pe teritoriul sirian
Această bătălie este capitală pentru regim întrucât recucerirea Palmirei i-ar permite să preia controlul asupra deșertului sirian și să ajungă mai la est de frontiera cu Irakul, controlată de jihadiști.
De când a ocupat vechiul oraș, Statul Islamic a distrus mai multe comori arheologice precum celebrul Arc de triumf, templele Bel și Baalshamin sau turnurile funerare, toate simboluri ale înfloririi acestui oraș în primele secole d.Ch. Pierzând „badiya” (deșertul), care se întinde între Palmira și frontiera irakiană, adică o suprafață de 30.000 km2, Stat Islamic și-ar vedea teritoriul sirian pe care îl controlează reducându-se cu 30% față de 40% în prezent, potrivit estimărilor OSDO.