Siria: Noua Constituţie, considerată „o glumă” de americani, aprobată cu aproape 90% din voturi

Noua Constituţie siriană, care aboleşte supremaţia Partidului Baas, aflat la putere de jumătate de secol, dar menţine prerogative extinse pentru şeful statului, a fost aprobată cu 89,4 la sută din voturi, a anunţat luni ministrul de Interne Mohammad Nidal al-Shaar.
Romania TV
27 feb. 2012, 15:58
Siria: Noua Constituţie, considerată

Acest referendum, la care au participat „8,37 milioane de alegători, respectiv 57,4 la sută din corpul electoral”, potrivit ministrului, este contestat de opoziţie şi considerat derizoriu de ţările occidentale.

Potrivit lui Shaar, „753.208 alegători au votat împotriva acestei noi Constituţii, reprezentând 9 la sută, în timp ce 132.920 de buletine au fost nule”.

„Există o mare afluenţă în pofida ameninţărilor proferate în unele regiuni de grupările teroriste armate şi împotriva campaniilor de incitare (la boicot) lansate de presa perfidă pentru a împiedica cetăţenii să îşi exercite dreptul şi de a prejudicia această operaţiune democratică ce s-a desfăşurat în deplină libertate şi transparenţă”, a declarat el în cadrul unei conferinţe de presă.

Opoziţia şi militanţii prodemocraţie, care cer plecarea preşedintelui Bashar al-Assad, au cerut boicotarea acestui scrutin, calificat drept o „glumă” de Washington.

Peste 14 milioane de sirieni au fost chemaţi să se pronunţe asupra textului care instaurează „pluralismul politic” prin suprimarea articolului 8 privind partidul Baas dar care păstrează prerogative extinse pentru preşedinte.

DailyBusiness
Biscuiții Petit Beurre retrași din magazinele Supeco din cauza riscului de intoxicație
Spynews
Mihai Albu a ajuns în fața altarului alături de mireasa lui, Elena. Informații în timp real de la cununia religioasă
Bzi.ro
Avertismentul Cristinei Demetrescu pentru Nicuşor Dan: Luna neagră Lilith îl bântuie!
Fanatik.ro
Cel mai mare castel din lume se află la 5 ore de București. Structura defensivă unică în Europa are o arhitectura spectaculoasă
Capital.ro
Regulă pentru cei care vor permis de conducere. Șoferii trebuie să treacă trei teste medicale
Playtech.ro
Ce nu ai voie să pui pe parbriz. Detaliul pentru care şoferii iau amenzi usturătoare
DailyBusiness
34 de studenți români afectați de interdicția SUA pentru studenții străini a Harvard
Adevarul
Obama a început totul, Trump a continuat. Analiza care dărâmă miturile despre politica externă americană
wowbiz.ro
L-am găsit!! Cine este SPP-istul lui Nicușor Dan, care a rupt inima femeilor pe rețelele de socializare: "Noroc cu domnul Președinte..." | EXCLUSIV
Spynews
Andreea Perju și iubitul ei sărbătoresc doi ani de relație. Fotografie rară cu actrița și partenerul ei de viață / FOTO
Spynews
Noi opțiuni la companiile aeriene low-cost. Locuri în picioare în avion, pentru doar 1€
Evz.ro
Femeia din viața lui Iohannis despre care nu s-a vorbit până acum
Ego.ro
Cine este și cum arată singura soră a lui Klaus Iohannis. Acum s-a aflat! FOTO
Prosport.ro
Ce se întâmplă în relația dintre Anamaria Prodan și Ronald Gavril
kanald.ro
Se schimbă legea căsătoriilor în România: Ce trebuie să știe cuplurile care se căsătoresc în 2025
Cancan.ro
Piedone, caz de Dosarele X într-un restaurant din Bragadiru. Cum s-a transformat carnea de porc în… pastramă de oaie!
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Reintroducerea armatei obligatorii chiar de anul viitor. Se dă lege: Trebuie să creştem ritmul
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Triunghiul amoros scandalos continuă. Impresara a aflat că milionarul se căsătorește cu amanta
stirilekanald.ro
Cine este șoferul de 28 de ani care a murit în accidentul de pe Centura de Nord a Craiovei. Era patronul unei cunoscute patiserii din oraș
Diana Sosoaca a rabufnit cand a aflat ca George Simion va contesta rezultatul alegerilor la CCR: „Hai sictir, Iuda!”
MediaFlux
Românii care primesc cel puțin 700 de lei de la stat! Banii nu sunt gratis și trebuie munciți
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Aeroportul unic în lume. E singurul loc de pe Pământ unde poți ateriza în trei țări deodată