Cel puțin 22 de raiduri au vizat Ghouta orientală miercuri dimineață, iar confruntările s-au reluat între forțele regimului și grupările rebele, a indicat OSDO, o organizație neguvernamentală siriană, cu sediul la Londra, dar care dispune de o rețea de surse de informare pe întreg teritoriul Siriei.
Luptele se concentrează în zona Deir al-Assafir, o localitate unde 33 de persoane, între care 12 copii, au murit în martie în urma raidurilor efectuate de aviația regimului.
Citeşte şi Rusia şi Statele Unite fac un centru comun la Geneva pentru a monitoriza situaţia din Siria
Niciun bilanț nu a fost disponibil imediat după reluarea ostilităților, relevă agenția franceză de presă.
În Alep, situaţia este asemănătoare. Zeci de oameni şi-au pierdut viaţa în luptele acerbe dintre grupările rebele şi armată. Rebelii au avansat în cursul nopţii de marţi spre miercuri în cartiere din vestul oraşului, dar dimineaţă au început să se retragă, potrivit OSDO, citat de bbc.com. În Alep s-au dat cele mai aprige bătălii după mai bine de un an.
Recentele violenţe au izbucnit în momentul în care SUA şi Rusia au încercat să includă oraşul într-un armistiţiu de pace temporar.
Moscova și Washingtonul obţinuseră săptămâna trecută o „încetare” a ostilităților pentru 24 de ore, reînnoită de două ori, pentru Ghouta orientală și provincia Latakia din vestul țării. În această din urmă provincie, armele nu se auzeau miercuri.