Sistemul de pensii se prefigurează sustenabil până în 2030

Perspectiva demografică a României este proastă, fiind agravată şi de pierderea masivă a populaţiei active prin migraţie, astfel încât sistemul de pensii se prefigurează sustenabil până la nivelul anului 2013, rezultă dintr-un studiu realizat de CeRe şi CRPE, prezentat joi la Bucureşti.
Filip Stan
30 ian. 2014, 19:11
Sistemul de pensii se prefigurează sustenabil până în 2030

Centrul de Resurse pentru Participare Publică (CeRe) şi Centrul Român de Politici Europene (CRPE) implementează proiectul „Reforma Pensiilor – de la experţi la public” în perioada iulie 2013 – octombrie 2014, în cadrul căruia au lansat, joi, studiul „Alternative şi compromisuri în sistemul românesc de pensii pentru următorii 20 de ani”, scrie Mediafax.

Iniţiatorii studiului arată că, în prezent, sistemul de pensii nu se autosusţine complet, de la bugetul de stat transferându-se aproximativ 2,5 la sută din PIB.

„Dacă procentul s-ar ridica la cca. trei la sută, pot apărea probleme serioase de echilibru (cu efecte ce vor fi resimţite în economie–creşterea fiscalităţii, reducerea investiţiilor, etc.), iar dacă ar ajunge spre patru la sută, echilibrul ar fi pierdut. Acum, transferurile asigură un grad optim de adecvare a pensiilor, iar România nu ar fi avut probleme cu transferurile, dacă nu ar fi intervenit criza economică globală din 2008, aceasta afectând economia şi, implicit, veniturile la buget”, se arată în documentul citat.

Specialiştii susţin că schimbările necesare sunt structurale şi depăşesc instrumentele de gestiune propriu-zisă a unui sistem de pensii. Astfel, pentru a asigura un sistem de pensii adecvat, pe termen lung, ar fi nevoie de avansuri în productivitatea muncii, de creşterea ratei de ocupare a populaţiei active şi de politici de imigraţie atractive.

„Perspectiva demografică a României este proastă. Pierdem masiv populaţie activă prin migraţie. Din anul 1990, am pierdut aproximativ 2 milioane de oameni activi. Dacă acest ritm se va menţine, contributorii se vor reduce disproporţionat cu beneficiarii, iar sustenabilitatea va fi afectată. Mecanic (excluzând migraţia), sistemul de pensii se prefigurează sustenabil până la nivelul anului 2030. Una dintre cauze este că speranţa de viaţă în România este încă mică – numărul de ieşiri (decese) este mare. Efectul migrator este greu de estimat pe termen lung/mediu, fiind foarte dependent de factori exogeni: conflicte, calamităţi, tendinţe globale. În orice caz, dacă România se va transforma din ţară de tranzit în ţară de destinaţie, forţa de muncă va veni, cel mai probabil, din Asia sau Africa”, se mai arată în studiul citat.

Iniţiatorii cercetării subliniază că piaţa muncii situaţia este staţionară, de ani de zile rata de ocupare fiind în aceiaşi parametri, fără a fi generate locuri de muncă.

Măsurile cu potenţial de a influenţa în bine sustenabilitatea sistemului de pensii, identificate de specialişti, ar fi: stimularea creşterii gradului de ocupare, reducerea contribuţiei la asigurările sociale (CAS) angajat/angajator, creşterea salariului minim pe economie şi măsuri de îmbunătăţire a colectării CAS.

„Nu ne mai putem baza pe măsuri precum: stimularea creşterii demografice, măsuri administrative de reducere a economiei gri/negre, creşterea vârstei de pensionare (deja e ridicată), creşterea vechimii obligatorie pentru pensie integrală (deja e ridicată)”, se mai arată în studiu.

În opinia specialiştilor, sistemul de pensii a avut evoluţii contradictorii, ceea ce a dus la: creşterea numărului total de pensionari de la 3,58 milioane în 1990 la 5,401 milioane în noiembrie 2013 (+50,8 la sută) în condiţiile scăderii numărului de salariaţi de la 8,156 milioane în 1990 la 4,378 milioane de salariaţi în septembrie 2013 (-46,32 la sută), rata de dependenţă a scăzut de la 3,43 în 1990 la 0,92 în 2101 şi 0,93 în 2013, vârste efective de pensionare mult sub vârsta standard de pensionare: în 2009 diferenţele erau între 5 şi 7 ani şi scăderea dramatică a pensiei medii reale nete.

Un alt efect generat de evoluţiile contradictorii se referă la rata de înlocuire calculată pe baza pensiei medii pentru limită de vârstă şi salariul mediu net, care a evoluat de la 48,6 la sută în 2000, la 65,3 la sută în 2010 şi 58,2 la sută în 2013.

Rata de înlocuire reprezintă raportul dintre valoarea pensiei (medii simple, medii pentru limită de vârstă şi perioadă completă de cotizare) şi valoarea salariului mediu (brut sau net), cu alte cuvinte cât din valoarea salariului mediu brut/net este înlocuită de pensia medie.

Concluzia studiului este că, în funcţie de orientarea politică/ideologică, se va pune accentul fie pe componenta socială (o valoare cât mai mare pentru pensia medie), fie pe componenta de reducere a deficitului prin creşterea vârstei de pensionare, în funcţie de speranţa de viaţă la 65 de ani.

Cele mai proaste scenarii ar fi, în acest context, cel care face referire la legarea pensiei medii de creşterea salariilor, care ar produce deficite uriaşe, şi cel care vizează eliminarea parţială sau totală a pilonului II, care ar conduce la reducerea pensiei cu o treime şi pierderea încrederii publicului şi investitorilor în credibilitatea politicilor publice româneşti.

Studiul prezentat joi propune patru soluţii generice, din care, prin combinare, se pot construi mult mai multe variante, al căror impact trebuie măsurat în funcţie de conţinutul lor, dar care poate fi intuit din analiza impactului acestor alternative tip.

Prima soluţie se referă la actualul model şi se caracterizează prin: indexarea pensiilor cu un indice maimic decât creşterea salariului mediu, dar mai mare de rata inflaţiei. Aceasta ar conduce la reducerea lentă, dar constantă a ratei nete de înlocuire, păstrarea actualului număr de sisteme speciale de pensionare, dar fără să mai apară altele noi, actualele breşe din sistemul de impozitare al CAS rămân neschimbate – baza fiscală rămâne nemodificată, menţinerea actualei rate a CAS, păstrarea actualei scheme de finanţare a pilonului 2, actualele restricţii la pensionarea anticipată se păstrează, iar vârsta de pensionare şi durata de cotizare rămân neschimbate.

Cea de-a doua soluţie s-ar caracteriza prin: indexarea pensiilor cu un indice egal cu creşterea salariului mediu, sau legarea pensiei medii prin alt sistem de salariul mediu, cum ar fi stabilirea valorii punctului de pensie ca un procent fix din salariu mediu, creşterea numărului de sisteme speciale de pensionare, creşterea numărului de scheme specifice de impozitare în cazul CAS sub pretextul oferirii de facilităţi fiscale – reducere a bazei fiscale, presiuni pentru unificarea impozitului pe venit cu CAS şi proiectarea unei scheme de impozitare progresiv, îngheţarea sau chiar naţionalizarea pilonului 2, relaxarea actualelor restricţii referitoare la pensionarea anticipată, vârsta de pensionare revine la situaţia de dinainte de 2001 (57 de ani femeile şi 62 bărbaţii) şi durata de cotizare rămân neschimbate (30/35 de ani).

A treia soluţie identificată în studiu se caracterizează prin indexarea pensiilor cu un indice egal cu rata inflaţiei, Păstrarea numărului actual de sisteme speciale de pensionare, scăderea numărului de scheme specifice de impozitare în cazul CAS, dar fără să se reuşească eliminarea lor completă – creştere moderată a bazei fiscale, scădere uşoară cu doi-trei la sută a actualei rate a CAS la angajator, creşterea contribuţiei la pilonul II la opt la sută – gradual până în 2021, actualele restricţii la pensionarea anticipată se păstrează, se înăspreşte sistemul de pensionare pentru invaliditate, vârsta de pensionare rămâne neschimbată şi durata de cotizare creşte şi se unifică (40 de ani) – gradual.

Ultima soluţie propusă se caracterizează prin: indexarea pensiilor cu un indice egal cu rata inflaţiei, eliminarea sistemelor speciale de pensionare, eliminarea schemelor specifice de impozitare în cazul CAS şi aplicarea unitară şi coerentă a impozitului – creştere semnificativă a bazei fiscale, scădere cu trei-cinci la sută a actualei rate a CAS la angajator şi stimularea fiscală semnificativă pentru economisire prin pilonul III de pensii, creşterea contribuţiei la pilonul II la 10 – 12 la sută – gradual până în 2025, actualele restricţii la pensionare se înăspresc şi mai mult, se înăspreşte sistemul de pensionare pentru invaliditate, vârsta de pensionare se corelează cu speranţa medie de viaţă la 65 de ani şi durata de cotizare creşte şi se unifică (43 de ani) – gradual.

Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a apreciat că studiul este echilibrat şi scoate în evidenţă problemele esenţiale ale sistemului de pensii.

Proiectul „Reforma Pensiilor – de la experţi la public” este finanţat de Ambasada Elveţiei la Bucureşti.

Citeşte şi Câmpeanu: România va fi una din ţările UE puternic afectate de îmbătrânirea populaţiei

DailyBusiness
Cel mai mare producător de carne din România iese din supermarketuri și își deschide propriul magazin. De unde își pot alimenta frigiderele românii
Spynews
Claudia Pătrășcanu s-a tuns singură, acasă. Cum arată acum cântăreața / FOTO
Bzi.ro
Dan Capatos, de urgență pe masa de operație! „Anestezie totală, intubare…”
Fanatik.ro
Șocant! Aaron Boupendza a murit! Fostul atacant al Rapidului a căzut de la etajul 11 al unui bloc din China
Capital.ro
Regulă nouă pentru gunoi. Românii trebuie să anunțe la primărie. Se aplică chiar din luna Aprilie
Playtech.ro
Fotbalist de la Rapid, mort după ce a căzut de la etaj! Ar fi fost împins, este doliu în fotbal
DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Adevarul
Un profesor român din SUA explică pe înțelesul tuturor dedesubturile succesului lui Trump și ce ne așteaptă
wowbiz.ro
Vlad Pascu, în doliu! Vestea fulgerătoare a dimineții. A fost găsit mort în casă
Spynews
Scandal uriaș la Teatrul Metropolis! Celebra Lili Jurcă, obligată să joace pe stradă?! Cum s-a ajuns la această situație
Spynews
Singurele imagini cu casa în care locuiește David Pușcaș: ”V-am primit în haos că aseară am făcut live” / GALERIE FOTO
Evz.ro
Construcția-minune din România. Un triumf al ingineriei, cu tragedii și povești bizare
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Jordan Chiles, rivala Anei Bărbosu, a arătat poate prea mult într-un costum de baie
kanald.ro
Răsturnare de situație în cazul celor doi medici rezidenți din Iași care au murit la câteva zile distanță. Rezultatele autopsiei
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Dezvăluire șoc despre Băsescu. Cine l-a pus, de fapt, președinte: Mi-a spus el cu o noapte înainte
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Teodora Stoica, imagini fabuloase din Japonia. A fost la templul acoperit cu foiță de aur
stirilekanald.ro
Mama Alexandrei, răpusă de durere la priveghi: ”E o sfârșeală în ea, n-am cuvinte”
Friptura de miel la cuptor cu vin si usturoi verde. Reteta traditionala pentru masa de Paste
MediaFlux
Curtea de Apel, decizie în scandalul dintre Elena Lasconi și USR! Instanța anunță dacă partidul îl poate susține pe Nicușor Dan
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Păstorii de stele: cum au ajuns ciobanii din Sahara brokeri de meteoriți