Motivul acestui atac a fost, se pare, o ceartă cu gruparea internațională de hackeri Anonymous, care închide conturile de socializare ale teroriștilor ISIS, publică numele membrilor Ku Klux Klan (KKK) și a atacat site-ul Băncii centrale a Greciei pentru a protesta astfel împotriva sistemului financiar global pe care l-au descris drept „o instituție tiranică”, scrie Agerpres.
În luna decembrie a anului trecut, pe când OurMine nu avea pretenția de a fi altceva decât o grupare de hackeri (în prezent susține că este o firmă de securitate și-și motivează atacurile prin identificarea unor vulnerabilități), a blocat site-ul Wikileaks printr-un atac de tip Distributed Denial of Service (DDoS). Această metodă duce la blocarea temporară a serverelor după o creștere foarte puternică a numărului de accesări ale unui anumit site.
Anonymous a reacționat imediat, solicitându-le membrilor OurMine să înceteze atacurile asupra Wikileaks și apoi au publicat la rândul lor o serie de informații personale despre membrii OurMine. De cealaltă parte, OurMine a susținut că informațiile publicate de Anonymous cu privire la membrii săi nu sunt corecte.
Jumătate de an mai târziu OurMine caută răzbunare. Susținând că unul dintre membrii Anonymous a continuat să-i hărțuiască pe membrii grupării, OurMine a blocat din nou Wikileaks printr-un alt atac de tip DDoS. Între timp site-ul Wikileaks a revenit online.
Citeşte şi Mark Zuckerberg, victima unui atac informatic. Hackerii i-au spart conturile de Instagram şi Twitter