„Am scos sâmbătă de pe rafturile magazinului meu toate produsele pentru care guvernul a limitat preţurile, pentru că afişarea preţurilor stabilite de guvern ar încălca articolul din legea care interzice practicile comerciale incorecte şi care interzice vânzarea de produse sub preţul de achiziţie”, a declarat pentru ziarul citat Robert Fucak.
Întrebat dacă acest lucru înseamnă că decizia guvernului încalcă respectiva lege, el a răspuns afirmativ, adăugând că guvernul croat ar trebui să-şi schimbe decizia.
Asociaţia micilor retaileri are circa 380 de membri, iar informaţiile din teren arată că sunt trei abordări faţă de decizia guvernului – unii au retras produsele vizate de pe raft, alţii au afişat preţuri noi, iar alţii le-au menţinut pe cele vechi, a menţionat antreprenorul citat, adăugând că nici marile lanţuri de retail nu ştiu cum să implementeze decizia guvernului fără să încalce legea.