Guvernul Sloveniei a decis să fixeze, începând de marţi, preţul benzinei şi motorinei la 1,503 şi, respectiv, 1,541 euro pe litru, a anunţat ministrul Economiei, Zdravko Pocivalsek, informează agenţia EFE.
Măsura vine în contextul puternicei scumpiri a carburanţilor, care s-a înregistrat în ultimele săptămâni, preţurile atingând niveluri record.
Pentru a le limita, Guvernul a luat ca bază preţul cel mai scăzut pe care l-au practicat luni benzinăriile din ţară şi a scăzut 6 eurocenţi la benzină şi, respectiv, 13 eurocenţi la motorină.
„Obiectivul este calmarea situaţiei pe piaţa carburanţilor auto”, a explicat ministrul, citat de agenţia locală STA.
Pe de altă parte, acesta a dat asigurări că nu va fi penurie de combustibili şi că Executivul a asigurat cantităţi suficiente pentru consumatori.
Rusia a oprit furnizarea de gaze către Europa prin conducta Yamal, a anunțat marți Reuters. Fluxurile se desfășurau normal prin celelalte conducte, inclusiv Nord Stream 1.
Furnizarea de gaze rusești către Europa prin conducta Yamal-Europa a fost oprită marți, au arătat datele companiei care operează la granița dintre Polonia și Germania, potrivit Reuters.
Fluxurile de gaz rusești către Europa prin alte conducte, inclusiv conducta Nord Stream 1 peste Marea Baltică, erau în schimb stabile marți dimineață.
Pe conducta Yamal-Europa (Belarus- Polonia- Germania) au existat oferte preliminare pentru fluxuri dinspre est de 4,3 milioane de kilowați-oră (kWh/h) către Polonia din Germania până miercuri dimineață, au arătat datele operatorului de conducte Gascade.
Debitele prin Nord Stream 1 au fost constant la 71.952.390 kWh/h, indică datele operatorului. Pentru furnizarea de gaze în Slovacia din Ucraina prin punctul de frontieră Velke Kapusany, nominalizările de capacitate au fost de aproximativ 882.526 megawați oră pe zi.