După slujbă, arhiereul locului a îndemnat gălățenii să fie alături de familia tinerei care plătește un greu tribut în suferință, dar a spus că trebuie solidaritate și cu victimele incendiului care suferă acum pe un pat de spital.
„Tocmai de aceea am rugat astăzi preoții din municipiile Galați și Brăila, și acolo s-a pierdut viața unui tânăr, să ne mobilizăm și s-a creat de pe 1 noiembrie un centru pentru donare de sânge la clinica în cadrul orfelinatului eparhial. Am rugat și preoții și profesorii de religie spre a sensibiliza și tinerii spre a dona sînge și a face apel la donare. Toată luna noiembrie dorim să se facă acest lucru deoarece răniții din București vor avea încă multă nevoie de acum încolo‘, a spus IPS Casian.
La ieșirea din biserică arhiepiscopul a aprins lumînări în memoria Valentinei, care va fi înmormântată, marți, în Cimitirul Sf. Lazăr.
Citeşte şi O tânără jandarm rememorează clipele din noaptea tragediei: „Au fost imagini apocaliptice” VIDEO