Soarta dureroasă a câinilor din adăposturile din România, în atenţia jurnaliştilor britanici

O jurnalistă britanică de la cotidianul The Daily Mail, alături de trei membre ale unei asociaţii britanice de protecţia animalelor, au vizitat adăposturile de câini din România. Aici, ele au găsit numai durere.
Cristina Dinu
28 apr. 2013, 08:13
Soarta dureroasă a câinilor din adăposturile din România, în atenţia jurnaliştilor britanici

„Mirosul este aproape de nedescris, afectează nările precum acidul. Zgomotul este asurzitor. O mulţime de nasuri negre se sprijină pe sârmă. Nu există pătuţuri pe podeaua de ciment. Îmi aduc aminte de filmul Midnight Express, având în vedere că este atât de întuneric, de rece şi de nedrept”, scrie jurnalista de la The Daily Mail într-un articol publicat sâmbătă, în ediţia online.

„Până la opt câini sunt în fiecare cuşcă – labradori, chihuahua, alsacieni, metişi – şi observ un câine mic şi gri, evident bătrân, care stă foarte, foarte nemişcat. Stă întins în apa rece şi are o rană proaspătă de la sterilizare. La vârsta lui!”, mai scrie Liz Jones.

„Îl chem pe veterinarul de la acest adăpost de stat din Craiova. Este un om imens, cunoscut local drept Măcelarul, care încearcă să evite să fie fotografiat şi care întoarce spatele de fiecare dată când încercăm să îi pozăm haina albă pătată de sânge. Ridică câinele mic şi gri, care cred că este orb din cauza cataractei, de un picior şi îl cară ca pe un cadavru. Mi-e foarte teamă că o să îl omoare, aşa că mă duc după el într-o cameră şi mai întunecată. Căţeluşa este aruncată într-o cuşcaă unde se prăbuşeşte, singură, murdară şi umilită, fără un loc de odihnă, apă sau mâncare. Le-am spus celorlalte trei femei din Marea Britanie cu care am venit aici – cei trei fondatori ai asociaţiei K-9 Angels – că nu putem lăsa acest căţel mic şi gri să aibă această soartă. Deschid cuşca şi o iau de acolo, o înfăşor într-o haină şi mă gândesc că putem să o furăm de acolo.

Încerc să o încălzesc pe căţeluşa pe care am şi numit-o Hilda, în timp ce translatorul nostru, Mădălina Nanu, vorbeşte cu managerul adăpostului pentru eliberarea câinelui ales”, mai scris jurnalista britanică într-un articol impresionant.

Liz Jones spune că Mădălina îi spune că nu crede că România merită să fie un membru al Uniunii Europene. „Este atât de multă corupţie aici. Felul în care tratăm animalele este medieval. Sunt lovite în stradă cu pietre, oamenii abandonează pui, câinii sunt bătuţi. Mi-e ruşine„, spune tânăra româncă.

„Are dreptate: pe trecerea de pietoni, o căţeluşă gestată traversează strada, iar o maşină încearcă în mod intenţionat să o lovească. am întâlnit un un labrador negru, Blackie – găzduit temporar la cineva până când va putea fi adoptat în Marea Britanie – care a fost salvat după ce a fost bătut cu un drug de fier pe stradă. Este atât de traumatizată, nu mai poate să latre”, scrie jurnalista.

Revenind la căţeluşa Hilda, Liz Jones a aflat că Măcelarul, adică Dr. Avram, este plătit cu 4 euro pentru fiecare câine, aşa că operează cât de mulţi poate într-o zi, pentru a face mai mulţi bani – câteodată foloseşte sârmă murdară pentru a închide tăietura, nu le dă antibiotice câinilor şi nici măcare nu coase cum trebuie. De aceea şi Hilda, un câine bătrân, de 12 ani, aproape de moarte, a fost sterilizat, deşi nu era nevoie.

Aceasta este doar una din poveştile dureroase despre adăposturile de câini oribile din România, pe care jurnalista le-a împărtăşit cu publicul britanic.

„Nu putem aduce în Marea Britanie toţi câinii din România. Trebuie să forţăm România să iasă din evul mediu cu o nouă legislaţie care apără drepturile animalelor. Dacă românii îşi doresc să se alăture Europei cu adevărat, trebuie să vadă lumina. Şi să scoată acei câini din întuneric„, încheie Liz Jones.

În afară de Hilda, ea şi cu celelalte voluntare britanice au mai salvat alţi trei câini din adăposturile române, pe care îi oferă spre adopţie în Marea Britanie.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Obiceiul sănătos recomandat persoanelor care au peste 50 de ani. Ce e bine să facă în fiecare zi
Capital.ro
Răsturnare de situație în cazul Elodia Ghinescu. Ce s-a întâmplat, de fapt, cu fosta avocată: Vă dau în scris
Playtech.ro
Meteorologii Accuweather au schimbat prognoza. Val de frig în România. Unde lovesc furtunile și vijeliile
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Personalitățile pe care românii le-ar vrea președinte, dar nu sunt pe buletinul de vot. „Clasa politică e imaginea societății”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Cât de aproape un un război mondial. Cheltuieli uriașe pentru apărare
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
kanald.ro
Cine este românul care a lucrat la mormântul Papei Francisc din Bazilica Santa Maria Maggiore. Acesta este singurul străin din echipă
Cancan.ro
Klaus Iohannis nu mai arată așa cum îl știai. Cum s-a schimbat fostul președinte, după ce a demisionat
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Marele actor s-a stins. A fost o legendă. A făcut milioane de oameni să râdă. Drum lin!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
stirilekanald.ro
Ce s-a întâmplat cu Bogdan înainte de a fi înghițit de apele Dunării? Bărbatul care îl însoțea la pescuit face declarații cutremurătoare: „A început să țipe, să urle”
Vreme severă în România: vijelii, grindină și temperaturi scăzute în următoarele zile
MediaFlux
Donald Trump Jr. sosește luni la București. Este a treia oprire în turneul din Europa de Est
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Planta care atrage iubirea în viața noastră. Floarea fericirii feminine nu ar trebui să lipsească din casele noastre