Primarul general Sorin Oprescu s-a referit şi el la procesul ce se va concluziona săptămâna aceasta. „Cele şapte hectare din Parcul Herăstrău trebuie să revină în proprietatea Primăriei Capitalei. Marţi, la Curtea de Apel Bucureşti se va decide dacă bucureştenii îşi vor primi înapoi terenul pe care Carol I l-a lăsat moştenire. Lupta împotriva ilegalităţilor comise de diferite persoane pe spaţiul verde al Capitalei am început-o din primul mandat al meu, multe terase ilegale au fost demolate, în locul lor fiind amenajate locuri de joacă pentru copii. Sper că marţi, Curtea de Apel Bucureşti să facă dreptate, luând în calcul documentele pe care le-am depus la dosar, de-a lungul anilor, care atestă faptul că terenul respectiv este domeniu public„, a declarat Sorin Oprescu, potrivit b365.ro.
De nouă ani, reprezentantul secţiei de Yachting a Clubului Sportiv Sportul Studenţesc, Liviu Doară, se luptă în instanță pentru anularea Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra a şapte hectare din Parcul Herăstrău, emis de către Ministerul Tineretului și Sportului în favoarea Biroul de Turism şi Tineret, dar și a contractului de vânzare-cumpărare prin care BTT a înstrăinat cele şapte hectare către Domino 94 Impex și SC NIK IMPEX SRL.
CITEŞTE ŞI: Oprescu: Şapte hectare din Parcul Herăstrău trebuie să revină bucureştenilor