ŞOC în familia BĂSESCU. „Soţia lui Mircea Băsescu, Doina, va fi audiată într-un nou dosar penal”

Cu toate perdelele de fum din jurul scandalului "Bercea-Băsescu", afacerea judiciaro-politică supranumită "watergatul românesc" merge înainte. Dacă noi înregistrări audiovideo întârzie să apară, în schimb, pe alte planuri, cercetările nu bat pasul pe loc. Soţia lui Mircea Băsescu, Doina, va fi audiată la Parchetul General, într-un nou dosar penal.
Iulian Tudor
14 aug. 2014, 08:03
ŞOC în familia BĂSESCU.

Scandalul  „Bercea-Băsescuia amploareCea mai nouă dintre anchetele ce-l privesc pe fratele preşedintelui României se referă la o plângere penală împotriva lui Mircea Băsescu şi a doi procurori constănţeni, scrie ziarulring.ro. Plângerea a fost depusă la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi deja, după audierea fiului lui Bercea Mondial, s-a trecut la o nouă etapă: administrarea de probe şi audierea de persoane, printre care şi Doina Băsescu, cumnata preşedintelui României.

 Citeşte şi Mircea Băsescu rămâne după gratii. Instanţa a respins cererea de arest la domiciliu

„Noutăţi sunt doar în dosarul de la Parchetul Înaltei Curţi, unde a fost audiat deja Băsică şi unde procurorul de caz ne-a aprobat solicitarea de probe, urmând să fie audiate o mulţime de persoane, inclusiv soţia lui Mircea Băsescu. Este un dosar care se referă la încălcarea dispoziţiilor legale, favorizarea infractorului, abuz în serviciu, represiune nedreaptă. S-a făcut plângere împotriva a doi procurori de la Constanţa implicaţi în cazul de şantaj. Noi am avut probe pentru că am lucrat cu materialul clientului, în sensul că în încheierea Tribunalului Constanţa se arată că procurorul de caz a greşit şi nu şi-a verificat competenţa, cerând interceptări la o instanţă inferioară. Acestea sunt încălcări grave ale legii”, a declarat avocatul Pavel Abraham.

Citeşte şi NOI STENOGRAME în dosarul Bercea-Mircea Băsescu: „De nu-ţi bag direct un cuţit în cap!”

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Obiceiul sănătos recomandat persoanelor care au peste 50 de ani. Ce e bine să facă în fiecare zi
Capital.ro
Marele actor s-a stins. A fost o legendă. A făcut milioane de oameni să râdă. Drum lin!
Playtech.ro
Cum obții adeverința de stagiu de cotizare la pensie. Documentele necesare la Casa Națională de Pensii Publice pentru recalculare
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Personalitățile pe care românii le-ar vrea președinte, dar nu sunt pe buletinul de vot. „Clasa politică e imaginea societății”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Stațiunea-minune din România, unde se tratau conții maghiari. Abandonată de comuniști, a fost resuscitată de un tânăr român
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
kanald.ro
Elevii s-au întors la cursuri! Când începe următoarea vacanță din anul școlar 2024 - 2025
Cancan.ro
România, lovită de un nou vortex polar! Ciclonul siberian a adus deja ninsori viscolite în mai multe zone
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Obligatoriu pentru proprietarii de apartamente sau case. Taxa pe care trebuie să o plătească
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
stirilekanald.ro
Dezastrul de la Cernobîl, 39 de ani după: Urmele radioactive sunt încă prezente în România! Cum pot ajunge pe masa fiecăruia dintre noi
Diana a murit într-un cumplit accident, lăsându-și fiul orfan de mamă. Ce a postat înainte pe rețelele de socializare sună ca o premoniție sumbră: “Eu sunt singura…”
MediaFlux
Taxele care se majorează de la 1 mai. Românii obligați să le plătească
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Planta care atrage iubirea în viața noastră. Floarea fericirii feminine nu ar trebui să lipsească din casele noastre