Alex Corduneanu a avut ghinionul să pice în plasa polițiștilor din Vaslui la o razie pentru prinderea unor tâlhari. Acesta se afla la volan, iar în mașină cu el se mai aflau două persoane. Pe raza localități Munteni, autoturismul a fost oprit, iar polițiștii au fost uimiți să descopere că persoana de la volan era sub influența drogurilor.
Agenții au trecut la o percheziție amănunțită și au descoperit în buzunarul hainei lui Alex Corduneanu un pachețel cu 30 de grame de heroină, care pe piața neagră valorează în jur de 9.000 de lei.
Alex Corduneanu nu a spus de unde a cumpărat drogurile, dar este cunoscut drept consumator de substanțe interzise.