ŞOCANT: O mamă şi patru copii au fost sechestraţi timp de 3 ani într-un apartament

O femeie şi copiii ei au fost salvaţi dintr-un apartament în care erau sechestraţi de către soţul acesteia, în oraşul Saint Nazaire, din Franţa. Salvarea celor cinci a fost posibilă după ce mama nu a mai rezistat şi a chemat pompierii.
Alina Costache
09 ian. 2013, 13:34
ŞOCANT: O mamă şi patru copii au fost sechestraţi timp de 3 ani într-un apartament

Cei patru copii, cu vârste cuprinse între 14 şi 20 de ani se aflau în stare gravă, fiind subnutriți și murdari. Ei au avut nevoie de ajutor medical, mai ales că cei patru tineri sufereau de întârziere mintală.

Tatăl i-a sechestrat pentru mai bine de trei ani. Acesta le interzicea să părăsească casa, şi de fiecare dată când pleca, îi închidea în interior. Apartamentul în care erau ţinuţi captivi era foarte murdar, iar geamurile au fost sigilate, fiind imposibil de deschis. Pereţii şi plafoanele erau  înnegrite de umiditate şi de lipsa ventilaţiei.

Potrivit BFMTV, vecinii au declarat că familia nu mai primise pe nimeni în casă de foarte mulţi ani. Unul dintre vecini a declarat că nu ştia de existenţa altor persoane în apartament, crezând că bărbatul locuieşte singur. În timpul anchetei, poliţiştii au aflat şi de existenţa unui al cincilea copil, o fată, care a reuşit să fugă.

 După ce femeia şi copii au fost transportaţi la spital, tatăl a fost internat într-un spital de psihiatrie. Conform anchetatorilor, bărbatul suferea de afecţiuni psihice.

 

 

DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Spynews
Fulgi de ovăz și mere! Rețeta pe care o mănânci zilnic și slăbești
Bzi.ro
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum: „E bolnavă?”
Fanatik.ro
Megaproiectul feroviar, în valoare de peste 8 miliarde de dolari, care va lega 2 țări. Calea ferată se întinde pe aproape 400 de kilometri
Capital.ro
Bucurie imensă pentru Călin Georgescu. Drum liber către Cotroceni. Au venit datele în seara aceasta
Playtech.ro
Câte limbi se vorbesc în România? Sunt de ordinul zecilor. Idiş, chineza şi croata, printre graiurile surprinzătoare
DailyBusiness
Se scumpesc biletele de tren! Cu cât se vor majora tarifele în funcţie de tipul trenului
Adevarul
Vaticanul și OZN-urile: Este ascuns un secret despre extratereștri în misterioasele arhive ale Papei? „Cine suntem noi să închidem ușile?”
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Primele declarații ale familiei lui Andrei Perneș, după înmormântare! Clipe sfâșietoare pentru sora lui: ”Încă aștept să te mai văd” | FOTO
Spynews
Prognoza meteo în perioada 24 februarie – 28 februarie. Valul de ger aduce temperaturi extreme. Când se încălzește vremea
Evz.ro
Sondajul care dă fiori. Cine e pe primul loc în cursa pentru prezidențiale
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, în costum de baie. Neverosimil: cât a putut slăbi!
kanald.ro
Sabrina, fosta soție a lui Andrei Perneș, de nerecunoscut la înmormântare! În ce ipostază neașteptată a fost surprinsă
Cancan.ro
Cum arată mormântul lui Andrei Perneș la o zi de la înmormântare. Dovezile clare că este iubit la nebunie
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Verdictul care îl îngroapă pe Călin Georgescu. Anunțul făcut chiar azi, 23 februarie: „Blocare imediată”
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
Ilie Bolojan felicită câștigătorii alegerilor din Germania și subliniază importanța cooperării bilaterale
MediaFlux
El va fi VIITORUL PREȘEDINTE al României? CUTREMUR la nivel național
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este agentul KGB Krasnov? O ipoteză uluitoare!